Ei sunt șefii U.S.R pe Bistrița!

Uniunea Salvați România și-a desemnat liderii pe Bistrița, care se vor ocupa de campania electorală și vor dezvolta filiala județeană.

Comuncat de presă :

„În urma convocării legale a Biroului Naţional USR (Uniunea Salvaţi România), astazi 26 octombrie 2016 a fost constituit Biroul Judetean USR Bistriţa-Năsăud, forul de conducere al nou-înfiinţatei filiale judeţene USR.

În cadrul şedintei de constituire au fost aleşi liderii Biroului Judeţean USR BN. Aceştia sunt:

Lorand Toth – Preşedinte USR BN – 33 ani, inginer, manager de proiect într-o companie privată construcţii/instalaţii

Sorin Rebrisorean – Vicepreşedinte USR BN – 28 ani, specialist IT.

Cristina Iurisniti – Preşedinte Comisia de Arbitraj USR BN – 44 ani, profesor de limba franceza intr-un renumit Colegiu Naţional bistriţean (.r. Colegiul Naţional Andrei Mureşanu)“.

c34

c35

 

 

 

 

 

c36

c55

 

 

 

 

 

 

 

„Aceştia vor asigura conducerea USR Bistriţa-Nasaud, vor depune liste complete de candidaţi la alegerile parlamentare şi vor avea ca obiectiv dezvoltarea unei organizaţii judetene construita pe principiile de integritate ale USR, şi care să atraga, pe termen mediu şi lung, cat mai mulţi membri şi simpatizanţi“.

Filiala județeană a USR va depune astăzi listele pentru algerile parlamentare.

Citiți și: 

z33-copy-800x400Ei vor să ZDROBEASCĂ PSD-ul lui Radu Moldovan și PNL-ul lui Ioan Oltean! Uniunea Salvați România prinde aripi la Bistrița!

http://www.ziardebistrita.ro/usr-la-bn/

 

2 comments

  1. vreti sa zdrobiti USR-ul ,dar Pnl-ul este aliatul d-voastra. Gresit puneti problema .Vreti puterea pentru a va asigura resursele si interesele cum au facut toti pana acum.Pentru voi conteaza sa ajungeti la putere si prostimea sa va sustina.Va multumeste nivelul de trai,sanatatea,invatamantul si mai ales justitia care este oarba si partinitoare.

  2. V-am votat cu mult drag dar ma dezamagiti crunt si incepeti sa pierdeti teren.Ce fel de politica faceti si a cui ? Ceea ce cred eu fara a intra in lucruri pe care nu le cunosc este ca nu vrem puscarii.pe banii nostrii. In puscarii trebuie sa stea violatorii,si criminalii si acestia la munca nu la stat.In rest cine a gresit sub orice forma sa plateasca cu varf si indesat pe masura faptelor,sa nu mai faca afaceri cu statul ei si tot neamul lor si apoi sa nu mai aibe functii politice . Vi se par corecte salariile,pensiile,dreptul la sanatate si invatamant. Se practica imparte si divide ca sa poti stapani.Nu vedeti cata dezbinare si ura exista.? Au fost alesi ,dati-le ragaz sa-si faca treaba si acolo unde sunt masuri bune sprijiniti-i,sau criticai-i acolo unde merita.

error: Content is protected !!