EL e omul ce vrea SCHIMBARE la Beclean! Cristian Cârlig se activează și joacă la vârf! Vrea să fie președinte PNL Beclean!

Cristian Cârlig e avocat și unul din cei mai influenți liberali de pe zona Beclean. E liderul de grup al consilierilor județeni PNL și se pregătește să preia șefia Organizației Beclean. Face parte din noul val de politicieni și unii spun că poate fi viitorul prefect al județului. Rămâne de văzut…

Cristian Cârlig a acordat un interviu pentru Ziar de Bistrița în care și-a arătat colții. Spune că Becleanul poate deveni de dreapta și crede că Nicu Moldovan poate fi învins.

Reporter: – domnule Cârlig, sunteți printre cei mai vechi liberali din Beclean, zona unde PSD v-a rupt în ultimii 20 de ani! Care este explicația?

Cristian Cârlig: – Domnule Botezat, Eu sunt membru PNL din 2006 și am prins vremuri grele! A fost o perioadă când s-a format PLD-ul, aripa Stolojan, care a devenit PDL…. dar cu toate astea, PNL-ul a fost mereu în Consiliul Local.

În 2012 a existat acea fuziune între PDL și PNL iar de acolo încolo știm istoria! Cu privire la ultimele alegeri eu nu spun că ne-au rupt, deoarece avem 5 aleși în Consiliul Local, avem viceprimar și suntem a doua forță din Beclean. La momentul actual, PSD-ul nu e așa tare cum ar crede unii: au doar 6 consilieri locali.

Reporter: – Viceprimar aveți din partea PDL-ului, deci ei v-au salvat, PDL-iștii!

Cristian Cârlig: – A, nu, nicidecum! După ce a existat acea fuziune suntem un singur partid. Suntem PNL și nu facem diferențe între colegii vechi și colegii noi. Suntem unul și același partid! În ce privește calitatea de viceprimar, colegul nostru a obținut funcția în urma faptului că a fost candidatul de primar și în consecință i-a revenit funcția de viceprimar.

PNL a scos un scor foarte bun, dacă e să ne raportăm la rezultatul din 2016. Dacă e să o luăm istoric este cel mai bun scor al PNL-ului în orașul Beclean.
Reporter: – Cum ar putea PNL-ul să bată PSD la el acasă? Cu laude aduse lui Nicu Moldovan, credeți că veți câștiga vreodată? Mai ales că Nicu Moldovan are 20 de ani de primărie !

Cristian Cârlig: – De fapt, domnul Moldovan are 22 de ani de când e primar. Eu personal consider că este foarte greu dar, cu o uniune a forțelor de dreapta se poate câștiga primăria.

Reporter: – Nicu Moldovan a realizat Figa, urmează centura ocolitoare Casa de Cultură autobuze electrice, pistele bicicletă, străzi, trotuare, blocuri de izolat, alegeri din primul tur. Pare Misiune Imposibilă funcția de primar pentru PNL!

Cristian Cârlig: – Nimic nu este imposibil! Totul este la mâna cetățenilor. Ei sunt cei care analizează și votează. Și aleg în consecință! Dar eu cred că se poate! Dacă ați observat și scorul de la ultimele alegeri locale, acestea reprezintă un semnal puternic. Nicu Moldovan a slăbit și eu știu ce spun!

Reporter: – Cum adică?

Cristian Cârlig: – păi erau alegeri când Nicolae Moldovan câștiga cu 70 – 80%! Dar, în 2020 a fost un procent mai mic pentru el! Și a avut o Alianță de partea sa. Plus alegeri din primul tur și vot fragmentat care l-au avantajat! Deci, NU e așa cum cred mulți!

Reporter: – Este adevărat că PNL e rupt în bucăți pe Beclean?

Cristian Cârlig: – Nu! Nu este adevărat acest lucru! Suntem o echipă și la nivel local și la nivel județean! Probabil că s-ar dori acest lucru, dar nu e nimic adevărat!

Reporter: – Nicu Moldovan e la al 6-lea mandat și datorită faptului că a avut mici înțelegeri în interiorul PNL ?

Cristian Cârlig: – Eu nu cunosc nimic legat de acest aspect! Și la momentul la care a câștigat cu 70 – 80% NU cred că avea nevoie de înțelegeri!

Reporter: – În calitate de membru PNL, sunteți mulțumit de actualul viceprimar de Beclean?

Cristian Cârlig: – Domnule Botezat, este loc și de mai bine. Cred că îmi dați dreptate. În ce-l privește pe colegul meu, eu cred că suntem supuși votului cetățenilor. Aș fi subiectiv să îmi spun părerea despre el, fiind și colegul meu.

Reporter: – A luat cinci consilieri, ceea ce PNL nu a visat vreodată, pe Beclean!

Cristian Cârlig: – Toată lumea a contribuit la acest rezultat! Mulțumesc colegilor mei și întregii echipe care a muncit enorm pentru acest rezultat!

Cristian Cârlig, despre presupusul BLAT PSD-PNL de la Consiliul Județean! De ce e liniște și pace!

Reporter: – La Consiliul Județean sunteți lider de grup iar acolo e liniște și pace! E ca la Beclean, vorb-aia!

Cristian Cârlig: – Noi Avem 12 consilieri, Alianța pentru Bistrița are 14 consilieri și împreună cu cei 4 consilieri de la P.M.P, dețin majoritatea. Deci PNL -ul e la 2 consilieri județeni distanță față de PSD! Dar să NU uităm că a fost o alianță alături de UDMR și ALDE!Așa a scos PSD cei 14 consilieri.

Reporter: – De ce îl lăudați pe Radu Moldovan? De-asta v-a ales lumea?

Cristian Cârlig: – De ce credeți că îl lăudăm? De exemplu, la ultima ședință au fost 3 proiecte legate de PNRR, de accesarea a 33 de milioane de euro pentru Spitalul Județean de Urgență. S-au aprobat indicatorii tehnico economici pt aceste proiecte. Eu cred că de aceste proiecte vor beneficia toți cetățenii județului și opoziția noastră la asemenea proiecte NU avea niciun sens…

Reporter: – Buuuun! Deci, ziceți că NU sunteți BLAT cu PSD-ul!

Cristian Cârlig: – exclus!

Reporter: – eu vă spun câteva proiecte : – falimentul LDP, -modul în care se implementează masterplanul după 12 ani cu Radu Moldovan nu e gata, – Consiliul Județean deține groapa de gunoi și acolo e dezastru, – situația unor drumuri care nu s-au reabilitat în parametri și s-au prăbușit la propriu … și nu mai vorbim de propaganda de care are parte!

De atâția ani e liniște și pace și nu are parte de opoziție! El e tătucul de 10 ani încoace! Cum ar putea PNL-ul câștiga funcția de președinte fără să facă opoziție? Că practic, de asta ați fost aleși , nicidecum să-i cântați în strună PSD-ului!

Cristian Cârlig: – Mai sunt doi ani până la alegerile. Dacă puteți observa, primarii PNL conduc destinele a 60% din populația județului! Eu cred că e un lucru important. În situația în care candidatul PNL va fi susținut de către echipa din spate, eu cred că sunt șanse să câștigăm Consiliul Județean!

În plan politic e foarte ușor să critici! Cei care stau pe margine critică! Așa e ușor! Dar trebuie să vii cu idei constructive! Noi am fost aleși și am depus un jurământ să venim în sprijinul cetățenilor din Bistrița Năsăud …

Reporter: – Sincer, în ultimii 10 ani, eu nu am văzut foarte mare implicare din partea PNL la Consiliul Județean. Am văzut doar aplauze! Despre reușite: vedem pe Facebook și nu știu dacă sunt așa marei reușitele! Dacă analizăm clar, sunt trei mandate consecutive ale PSD. Ca lider de grup, ce transmiteți d-voastră! Ce șanse ar fi să câștigați Consiliul Județean sau deja sunt făcute cărțile ?

Cristian Cârlig: – Nu,nu,nu… eu nu cunosc nimic legat de acesta aspecte. Sunt alături de președintele partidului și suntem implicați în orice decizie care are loc în interiorul Partidului. Vorbim de accesare de fonduri, de tot ce ține de PNRR și de programul Anghel Saligny, proiecte vitale pentru Județ…. În ce privește câștigarea Consiliul Județean, e clar că ne dorim acest lucru. Nici vorbă de aranjamente!

Reporter: – În PNL s-a vehiculat un posibil candidat de președinte la Consiliul Județean?

Cristian Cârlig: – Nu! Până la acest moment nu! Așa cum a precizat și domnul Turc, va exista în primăvară un sondaj la care vor participa persoanele alese de Biroul Județean, iar în urma sondajului vom stabili cine va canida.

Cristian Cârlig bagă bățul prin gard: “În PSD sunt mai mulți candidați pentru funcția de președinte la CJ! Nu e doar Bogdan Ivan! “

Reporter: – Dumneavoastră veniți din Beclean! Credeți că Nicu Moldovan va candida la Consiliul Județean? Deoarece la momentul actual e cel mai tare primar PSD și calificat direct să intre-n cursă! Despre băiatul din Poiana Stampei, NU cred că are rost să vorbim….

Cristian Cârlig: – Domnul deputat Bogdan Ivan, pentru că la el vă referiți, a fost desemnat drept candidat! Dar, în spațiul public am observat că mai sunt și alte persoane dornice chiar și din partea PSD. Sunt mai mulți candidați pentru funcția de președinte la CJ! Nu e doar Bogdan Ivan! Desigur, nu pot să mă pronunț eu, e treaba lor! Eu doar spun ce văd! Se joacă tare în PSD deși aparent e pace, v-o spun!

Ce zice Cârlig, despre taberele din PNL!

Reporter: – Ce relație aveți cu conducerea PNL pe județ și din ce tabără faceți parte? Sighiartău, Dolha, Diana Morar, Turc?

Cristian Cârlig: – ha-ha-ha…. Nu sunt tabere la noi. Eu nu fac parte din nicio tabără! Conducerea este un tot unitar, deciziile se iau democratic și statutar! Nu cunosc de existența vreunor tabere.

Știați că: Ioan Turc e șeful PNL Beclean? E interimar și urmează alegeri cruciale pentru acea zonă!

Reporter: – Cine-i șeful PNL, pe Beclean?

Cristian Cârlig: – despre Beclean, pot spune câteva lucruri! Ioan Turc e președinte interimar la acest moment!

Reporter: – cum așa?

Cristian Cârlig: – Să vă explic: mandatul vechiului președinte era expirat…

Reporter: – Cine era președinte ?

Cristian Cârlig:– domnul Marc Vasile!

Reporter: – A, deci domnul Marc Vasile a scos cinci consilieri locali la organizația PNL Beclean…

Cristian Cârlig: – A fost o echipă puternică în 2020, v-am mai spus! Și s-a muncit enorm, motiv pentru care sunt mândru de colegii mei! Revenind: în septembrie s-a constituit organizația de seniori, iar de câteva zile s-a constituit și organizația de femei, urmează să fie constituită organizația de tineret și apoi au alegeri la Organizația mare a PNL Beclean!

Reporter: – PNL are viceprimar la Beclean! Teoretic, LUI i se cuvine funcția de președinte dacă tot e viceprimar!

Cristian Cârlig: – Funcția de președinte i se va cuveni unei persoane care va fi aleasă de membri PNL care participă la alegeri….

Cristi Cârlig are ambiții mari: vrea să fie președinte PNL Beclean și n-o mai dă cotită!

Reporter: – Deci, d-voastră îl susțineți pe actualul viceprimar pentru șefia Organizației?

Cristian Cârlig: – Eu am spus că alegătorii vor decide!

Reporter: – Dumneavoastră veți candida pentru șefia PNL Beclean?

Cristian Cârlig:– Da, voi candida!

Reporter: – Aaaaaa, păi de-asta NU îl susțineți pe actualul viceprimar!

Cristian Cârlig: – V-am spus: președinte va fi cel care va câștiga alegerile, democratic!

Reporter: – Când vor avea loc alegeri?

Cristian Cârlig: – Nu știu acest aspect! Alegeri interne vor avea loc probabil în termen de 2-3 luni, deoarece acum discutăm de un interimat! Va fi o decizie a BPJ-ului când se declanșa alegeri! Cu cât au loc mai repede cu atât mai bine pentru organizație!

Reporter: – De ce vrei să candidați la funcția de președinte PNL Beclean! Cu ce scop?

Cristian Cârlig: – Eu așa cum spuneam la început, sunt liberal și voi rămâne în Partidul Național Liberal cu scopul de a scoate un scor foarte bun!

Reporter: La alegerile PNL Beclean veți fi 2 tabere GRELE: d-voastră și actualul viceprimar. S-au depus candidaturile pentru alegerile interne?

Cristian Cârlig: – Nu s-au depus, dar până la momentul la care se vor declanșa alegerile, oricine poate să își depună candidatura.

Reporter: – Și după alegerile interne, ce urmează? Primăria Beclean? Cu ce candidat?

Cristian Cârlig: – Nu pot să spun în acest moment, dar consider că cetățenii sunt cei care vor stabili și vor decide candidatul, deoarece va fi un sondaj, cu siguranță! Mai sunt 2 ani de zile!

Reporter: – După cum observ, vă cam plac funcțiile cu greutate: sunteți lider de grup la CJ, candidat pentru funcția de președinte Beclean excludeți ca dumneavoastră să fiți candidatul de primar în Beclean?

Cristian Cârlig: – Nu se pune problema la momentul actual! PNL are alegeri interne, mai sunt 2 ani până la alegerile locale…. Drumul e lung și e prematur să discutăm acum!

Reporter: – Păi, ca să știe Nicu Moldovan de cine să se teamă dacă va rămâne acasă în Beclean. Că dacă pleacă la Consiliul Județean, se schimbă situația…

Cristian Cârlig: – Nu cred că se teme de nimeni domnul Nicu Moldovan!

Reporter: – Primarul ar trebui să servească interesele comunității care l-a ales, deoarece atât la Beclean, dar și în alte primării sunt cam aceleași firme care execută lucrări din banii publici.

Cristian Cârlig: – cu privire la acest aspect, există un temei legal în baza cărora se fac licitațiile, există o procedură, nu pot eu să mă pronunț dacă sunt respectate toate procedurile!

Reporter:- Având în vedere că alegerile au loc din primul tur, cu adevărat e complicat să câștigați primăria. Singurul primar care a pierdut alegerile locale este Romocea din Năsăud și primarul PNL din Șieuț, domnul Dedean…

Cristian Cârlig: – Da este foarte greu cu primarul în funcție să câștigi și din primul tur e foarte greu…

Reporter:- AȚi amintit de o Uniune a Forțelor de Dreapta în jurul unui candidat redutabil! Ar fi aceasta o soluție să câștigați Primăria Beclean?

Cristian Cârlig: – Cu cât sunt mai mulți candidați cu atât votul se disipează. Un singur candidat pe orașul Beclean susținut de Forțele de dreapta, eu spun că ar avea o șansă mult mai mare să câștige primăria!

Reporter: – Păi NUMAI împreună cu USR, PMP, AUR, UDMR ați putea câștiga funcția de primar !

Cristian Cârlig: – Nu pot să spun încă de acum! NU au avut loc discuții eu spun strict personal că Alianța ar aduce un plus valoare pentru candidatul de primar.

PSD-ul controlează tot ce mișcă la Beclean: râul, ramul! PNL are Misiune Imposibilă, acolo, dar Cârlig vrea SCHIMBARE!

Reporter: – Din exterior la Beclean pare aceeași situație ca la Consiliul județean: PNL nu e extrem de vocal și nu face opoziție actualului primar! Ați avut discuții interne cu actualul viceprimar, colegul d-voastră… Pentru că momentan aplaudați tot ce face Nicu Moldovan. Nu cred că de-asta ați fost votați de cei care au vrut schimbarea la Beclean.

Cristian Cârlig: – Oricând este loc de mai bine! Dar pe votul uninominal, cetățenii au ales actualul primar. Au ales proiectul respectiv!

Reporter: – Păi și în consiliul local, de ce v-a ales lumea? Aveți cinci consilieri. Și ce faceți?

Cristian Cârlig: – Ne-au ales pentru proiectele pe care le aveam. Nicăieri NU există primar de 100% și sunt cetățeni care văd altcumva administrația față de viziunea primarului ales…

Reporter: – La acest moment totul este roz, totul este perfect în Beclean. Mai ales dacă ne uităm la Pro TV și la ce apare în presă. Ce anume NU funcționează în Beclean? Ca cetățean, ce nu vă place și ați face mai bine?

Cristian Cârlig: – Ar fi anumite aspecte! Eu, personal m-aș ocupa de zona economică! Știu că nu intră neapărat în atribuțiile primarului dar un primar poate face demersuri, poate face lobby pentru atragerea de investitori. Aici, Becleanul suferă. De asemenea sunt mari probleme cu canalizarea, ar mai fi străzile…

Reporter: – Păi, se asfaltează, nu ați văzut!

Cristian Cârlig:- Așa e! Dar astăzi o asfaltez și mâine vine omul și o sparge ca să facă lucrări de branșament! Și aici ar trebui găsite soluții de relocare a rețelelor de utilități sau de săpături subtraversare!

Reporter: – actualul primar face și un parc industrial.

Cristian Cârlig:- E foarte bine că îl face, dar e un pic cam târziu. E de văzut și ce firme sunt atrase pentru că firmele vin dacă li se oferă facilități!

Reporter: – Cristian Cârlig, prefect! Cum sună asta, pentru un vânător de funcții?

Cristian Cârlig: – Vânător de funcții? hahaha … exclus așa ceva!

Reporter: – Păi, dacă vă propune PNL-ul să fiți prefect? Ați refuza funcția sau ați accepta-o?

Cristian Cârlig: – Dacă va fi să fie odată la momentul respectiv voi vedea ce este de făcut.

Reporter: – Există zvonuri că urmează o alianță cu Radu Moldovan pentru următorii 2 ani! Dacă PSD și PNL se înțeleg la nivel central, să colaboreze și la Județ! Dacă Radu Moldovan invită PNL-ul în Alianță, la Județ, ce veți face?

Cristian Cârlig: – Aceste aspecte vor fi decise de Biroul Județean!

Reporter:- Până acum sunteți mulțumit de activitatea prestată la Consiliul Județean?

Cristian Cârlig: – V-am spus: întotdeauna este loc de mai bine iar în ceea ce privește activitatea, noi suntem deliberativul. Am încercat să facem ce e mai bine pentru cetățeni! Au fost amendamente pe care le am negociat și am încercat să contribuim la implementarea anumitor proiecte bună.

Cristian Cârlig NU vrea BLATURI în PNL și preferă lupta la baionetă!

Reporter:- În concluzie, înțelegem că veți candida pentru funcția de președinte PNL și ulterior PNL dorește Primăria Beclean + funcția de președinte al Consiliului Județean!

Cristian Cârlig: – Așa e! NU sunt adeptul blaturilor în politică și vom lupta pentru crezul nostru! Iar într-un final cetățenii sunt suverani!

Becleanul e zona cea mai ROȘIE a Județului! Liberalii încep să se miște!

Cristian Cârlig e gata să joace în Liga celor puternici, vrea să fie șef PNL Beclean și apoi să cucerească enclava PSD. Să NU uităm că pe Beclean, Nicu Moldovan e jupân de 20 de ani, încât l-a făcut pe Radu Moldovan, deputat! De 2 ori!

Se joacă tare în PSD și în PNL pentru Becleanul de pe Someș, un punct cheie care ar putea răsturna polii de putere în Județ!

2 comments

  1. Domnul Cristi Cârlig, un intelectual erudit, de o probitate morală impecabilă, cu o mare experiență în administrație, ar fii o mare speranță de eliberare a Becleanului de sub dinastia unei singure familii. O ocazie minunată pentru beclenari de a realiza marea schimbare.

  2. La Beclean PSD+PNL=LOVE.
    Viceprimarul PNL are in subordine un singur om , soferul de pe BUS-ul elevilor si el se complace in situatia asta.A fost pretul platit de marele stapan pentru atragerea celui de -al treilea candidat la alegerile locale din 2010 .Cu Caius Carcu singurul opozant nu era asa usor. Despre care opozitie este vorba? Ciocul mic si joc de glezne, daca nu !……….

error: Content is protected !!