Un tânăr de doar 20 de ani și-a pierdut viața în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce a fost implicat într-un accidnet rutier produs pe o stradă din municipiul Bistrița. Mașina în care se afla s-a izbit violent de un stâlp care susține o pasarelă de trecere peste calea ferată.
Accidetul s-a produs în jurul orei 03:30, pe strada Industriei, în zona pasarelei de la Dedeman.
Cu toate că echipajele medicale au ajuns în scurt timp la fața locului, medicii nu au mai putut face nimic pentru tânăr. ”Când au ajuns la locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit o victimă inconștientă, în afara autoturismului. Din păcate, medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de aproximativ 20 de ani. Acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Uregență Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au efectuat și ei cercetări în acest caz, stabilind că nu au existat urme de frânare.
”Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Bistrita, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Bistrița, situată sub o pasarelă de trecere peste calea ferată, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul volanului si a colizionat frontal un stâlp de susținere a pasarelei. Din accident a rezultat decesul tânărului. La fața locului nu au fost identificate urme de frânare. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier”, a declarat Virginia Pîrlea, purtătorul de cuvânt al Inspectopratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În același loc, alte două persoane și-au pierdut viața, fiind vorba despre un tânăr de 27 de ani și un alt bărbat de 55 de ani.
FOTO: ISU B-N