FOTO: Au înflorit arborii cu lalele din Bistrița

Cei care ajung în această perioadă prin Parcul Municipal sau pe strada Alexandru Odobescu din Bistrița pot admira un adevărat monument al naturii – copacul cu lalele, cunoscut și sub denumirea de tulipan sau, în temeni științifici, liriodendron tulipifera.

Florile acestui arbore sunt foarte asemănătoare cu lalele, însă cresc pe crengile copacului şi nu în grădini, aşa cum suntem obişnuiţi.

Despre copacul cu lalele se spune că a fost adus în România în anul 1880, primul exemplar fiind plantat în parcul dendrologic de la Simeria, judeţul Hunedoara şi de aici a fost răspândit în ţară. 

La nivelul municipiului Bistrița, pe lângă exemplarul din Parcul Municipal, administrația locală a mai plantat în anul 2013, pe strada Alexandru Odobescu, circa 50 de puieți din această specie, pentru care a plătit atunci aproximativ 13.000 de euro, costul unui singur puiet fiind de 270 de euro. La acea vreme, Primăria Bistrița a luat decizia de a înlocui total vegetaţia în acea zonă, deoarece şi-a depăşit norma de viaţă, iar în locul castanilor de pe Odobescu au fost plantați puieți de liriodendron tulipifera.

Arborele-lalea este foarte rezistent la condiţiile de mediu, are o creştere rapidă şi continuă. Specialiștii spun că, în regiunile de origine, unele exemplare pot ajunge şi la 200 sau chiar 300 de ani, vârstă la care pot atinge 30 de metri înălţime şi peste un metru în diametru.

Ceea ce impresionează foarte mult la acest arbore este aspectul florilor, de aproximativ 4-5 cm, ce seamănă foarte bine cu nişte lalele. Acestea pot fi complet galbene sau pot avea şi nuanţe de galben-verzui cu o dungă de un portocaliu intens, ce străbate ca o centură toate petalele. Frunzele au formă de lira şi culoare verde intens.

Înflorirea are loc în perioada aprilie – iunie, florile rezistând între 3 si 6 săptămâni, în funcţie de vârstă, dimensiunile arborelui şi de condiţiile de mediu.

Arborele de lalea este originar din zonele împădurite din Estul Americii de Nord şi, ținând cont de dimensiunile pe care le poate atinge la maturitate, aspectul şi culoarea florilor şi a frunzelor, este considerat unul dintre cei mai deosebiţi arbori.

FOTO: Facebook – Cornel Ciocan, Lidia Accesorii

3 comments

  1. Am revazut cu multa bucurie acesti arbori cu minunatele lor flori.
    O incantare, in ajun de an nou. „La multi ani!

  2. Superb. Pe cel din parc il stiu de cand eram copil. Nu mai putem canta: ” De ce nu vii, cand castanii infloresc,,,,” , dar, ne putem bucura de acesti minunati arbori, in tacere.

  3. Si peste 300 de ani vine primarul DRUJBA sa-i toalteze , mai ales daca ajung la 30 de metari !

error: Content is protected !!