Biserica Militară de Garnizoană din Bistrița, situată pe strada Avram Iancu din municipiu, a fost resfințită duminică, la eveniment luând parte oficialități, reprezentanți ai Armatei Române, elevi ai liceelor militare din țară și numeroși credincioși.
Slujba de Resfințire a Bisericii Militare și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal, înconjurați de un sobor de arhierei, preoți și diaconi.
”Acest moment de înaltă binecuvântare s-a desfășurat în prezența locțiitorului Șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Daniel Pop, comandantului Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, general-maior Bogdan Cernat, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, colonel Cristinel-Dumitru Colibaba, foști comandanți ai brigăzii, comandanți de unități și mari unități și alți distinși oaspeți. Slujba de resfințire a fost un prilej de recunoștință pentru protecția divină și pentru jertfa eroilor noștri militari. Biserica, simbol al credinței neclintite și al speranței, rămâne un loc sacru pentru toți cei care au ales să slujească patria sub Drapelul României. Dumnezeu să binecuvânteze oștirea română și să ne călăuzească pașii în pace și credință!”, a transmis Brigada 81 Mecanizată General Grigore Bălan.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, în semn de apreciere și respect pentru implicarea în viața creștină și pentru călăuzirea către Dumnezeu, ÎPS Andrei a acordat următoarele distincții:
- Crucea Transilvană pentru pr. Cristian Ioan Marțian și colonel Cristinel-Dumitru Colibaba, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.
- Ordinul „Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin”pentru colonel Alin Florin Marian, șeful de stat major al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” și pentru locotenent-colonel Răzvan Zegleanu din cadrul aceleiași brigăzi.
- Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni” pentru locotenent-colonel Ovidiu Mitrofan, comandantul Batalionului 405 Sprijin Logistic „Năsăud”, pentru plutonier adjutant principal Liviu Purcel din cadrul Batalionului 405, și pentru Macarie Moldovan.
- Ordinul „Mihai Vodă” pentru plutonier adjutant principal Bogdan Bejinaru și plutonier Alin Căluș din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.
De asemenea, au fost acordate următoarele Gramate Mitropolitane: colonel (r) Ilie Sas, colonel (r) Mihai Luca, Mihai Bâlc.
Diplome de aleasă cinstire au fost acordate și celor care au sprijinit lucrările făcute la Biserica Militară, pentru: colonel (r) Lucian Pupeza, maior Daniel Vasile, ing. Ovidiu Târa, ing. Dan Ienciu, arhitect Paul Pățeșan, Tecla Pop, Olga Scurtu, prof. Loredana Chiș, Adrian Iuănuțiu, Alexandru Harosa, Tofan Aanei.
”Slujba de Resfințire a Bisericii Militare de Garnizoană din Bistrița a fost un moment de credință și onoare, atât pentru credincioșii prezenți, cât și pentru întreaga comunitate. Cuvintele pline de har ale IPS Andrei și ale PS Varlaam au subliniat profund importanța credinței în viața noastră de zi cu zi și binecuvântările care se revarsă asupra noastră prin devotamentul față de Dumnezeu. (…) Felicitări tuturor, în special pr. militar Cristian Ioan Marțian pentru patriotismul, credința și solidaritatea cu care sprijină poporul român și Armata Română, aducând cuvântul lui Dumnezeu în viața tuturor celor care au nevoie de călăuzire spirituală”, a transmis Emil Radu Moldovan.
”Evenimentul de azi a avut un plus de solemnitate și rigorile unui ceremonial militar. Să nu uităm că prezența garnizoanei în municipiu constituie un veritabil pilon de siguranță și liniște pentru comunitatea noastră!”, a transmis și primarul Bistriței, Ioan Turc.
Biserica Militară din Garnizoana Bistrița, care poartă hramul “Înălţarea Domnului”, a fost construită în anul 2002 și a fost sfințită în vara aceluiași an de către IPS Bartolomeu Anania. În ultimii 7 ani, biserica și curtea acesteia au trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare. Lucrările realizate au constat în înfrumuseţarea bisericii prin achiziţia obiectelor de cult necesare, schimbarea Sfintei Mese, a iconostasului şi a icoanelor, a mobilierului bisericesc, a pardoselii şi covoarelor, a candelabrelor şi aplicelor, a sistemului de amplificare, a şindrilei (draniţei). De asemenea, s-a realizat recondiționarea exteriorului bisericii și izolarea cupolei, s-a refăcut gardul de împrejmuire, s-a ridicat un altar de vară din lemn de stejar, s-a construit Centrul misionar ”Sfinții Martiri Năsăudeni” (în cadrul centrului misionar se vor organiza diverse activități pentru copii și tineri, atât pentru cei ai cadrelor militare, cât și pentru cei ai civililor), o căsuță pentru copii și un lumânărar, a fost reamenajată curtea cu alei pietruite și gazon irigat, iar poarta de la intrare a fost schimbată cu una din lemn de stejar.