Ziua Independenţei Naționale a României a fost sărbătorită și la Bistrița, printr-o ceremonie militară și religioasă care a avut loc miercuri la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș.
La ceremonie au participat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, subprefecţii Ioan Zăgrean şi Atilla Decsei, vicepreşedinții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără și Ciprian Kecskes Simionca, viceprimarul municipiului Bistrița, Sorin Hangan, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” Bistrița, col. Florin Ștefănescu, alături de alți reprezentanți ai instituțiilor publice.
Ceremonia a debutat cu acordarea onorului militar, după care a fost intonat Imnul Național al României și a fost oficiat serviciul religios.
Ulterior, prefectul Teofil Cioarbă a transmis un mesaj cu prilejul acestei zile.
”Pe 10 mai, sărbătorim un moment important în istoria țării noastre. În urmă cu 146 de ani, la această dată, România a obținut independența față de Imperiul Otoman . A fost un eveniment deosebit de important pentru noi ca și nație, deoarece a adus cu sine un prestigiu uriaș și a marcat începutul unei noi etape în istoria noastră. Așa cum scria și Domnitorul Carol I: “Independența noastră ne-am câștigat-o cu sângele nostru și prin urmare nu o datorăm decât nouă înșine”. Acum, mai mult ca oricând, este important să ne amintim de aceste momente și să ne reafirmăm angajamentul de a fi o țară independentă și puternică. Sărbătorirea acestei zile ne oferă ocazia de a reflecta asupra progresului pe care l-am făcut ca națiune și asupra provocărilor cu care ne confruntăm. Astăzi, ca oficialități și cetățeni ai acestei țări, suntem datori să continuăm să ne străduim să aducem România într-o poziție puternică și să ne apărăm valorile și libertățile noastre. Haideți să luăm aminte la exemplul celor din trecut, să lăsăm răutățile deoparte și să ne unim forțele pentru a construi un viitor mai bun pentru România. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a spus prefectul Teofil Cioarbă.
Ceremonia a continuat cu depunerea a două coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș, moment urmat de defilarea efectivelor participante.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, proclamarea independenţei de stat a reprezentat încununarea eforturilor politice și diplomatice întreprinse în acei ani pentru emanciparea României de sub suzeranitatea otomană.
La 10 mai 1877, moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și Senat a devenit lege prin promulgarea ei de domnitorul Carol I, consfințind în mod oficial apariția noului stat independent. Independenţa astfel proclamată a fost consacrată şi apărată pe câmpul de luptă, prin eroismul și sacrificiile armatei române care, în perioada aprilie 1877-februarie 1878, a contribuit decisiv la războiul purtat împotriva Imperiului Otoman.
Prin semnarea Tratatului de la Berlin, în iulie 1878, independența de stat a României a fost recunoscută oficial, consolidând astfel drumul spre făurirea și desăvârșirea statului unitar român și evoluția spre modernizare a țării noastre.
In sfârsit revenirea la normalitate cu privire la sărbătorirea Zilei Independenţei Naţionale a României, pe 10 Mai.
Până mai anii trecuţi, zilei de 9 Mai îi era atribuită in mod eronat o triplă semnificatie si anume:
– Proclamarea independenței de stat a României;
– ️Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial;
– Ziua Europei.
Nimic mai fals. Să le luăm pe rând, pentru a identifica falsificarea si restabilirea adevărului istoric.
-Ziua Independentei de Stat a României este pe 10 mai, 1877. In urma contributiei semnificativedin cadrul războiului ruso-turc (1877-1878), România îşi câstiga independenţa faţă de imperiul otoman. Astfel, pe 10 mai, 1877, Senatul ţării a votat proclamaţia de independenţă, care a fost aprobată în anul 1878 la Congresul de la Berlin. Confuzia vine din faptul că în timpul regimului comunist, atunci când se vorbea despre Independenţa României se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu rostit în Parlament la 9 mai 1877. Prin aceasta mistificare, comunistii au incercat sa evite referirea la ziua de 10 MAI, cunoscută si sub denumirea de „Ziua Regalităţii” .
-Ziua Victoriei în Al Doilea Război Mondial este pe 8 mai si nu pe 9 mai. Totul a pornit de la faptul că documentul de capitulare a Germaniei a fost semnat în fața Aliaților – Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, pe 7 mai și a intrat în vigoare în ziua următoare, 8 mai, la ora 23:01, când la Moscova era trecut de miezul noptii. Asa se explică faptul că Rusia si tările din fostul lagăr comunist aniversează Ziua Victoriei în Al Doilea Război Mondial la 9 mai.