FOTO: Două persoane, rănite într-un accident rutier produs pe DN 17D, la Salva

Două persoane au fost rănite, vineri dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 17D, la Salva.

Din primele informații, a rezultat că șoferul unui autoturism, în timp ce conducea pe DN 17C, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și autovehiculul a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu alte două mașini care erau parcate și apoi s-a răsturnat în curtea unui imobil.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Năsăud și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului au rezultat două victime. Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, acestea sunt conștiente, stabile hemodinamic și respirator. Ambele au primit asistență medicală la locul accidentului și vor fi transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.

În zonă intervin și polițiștii. Aceștia efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”În această dimineață, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident rutier pe raza localității Salva pe Drumul Național 17D. Un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani din Cireșoaia a părăsit partea carosabilă întrând în coliziune cu alte două autoturisme parcate și cu gardul unui imobil. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, cât și a unui pasager, bărbat de 56 de ani din Cireșoaia. Ambele persoane rănite au necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii accidentului rutier.

FOTO: SAJ Bistrița-Năsăud, IPJ Bistruța-Năsăud

error: Content is protected !!