Un număr de 19 elevi din cadrul Școlii Militare de Subofiţeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni desfășoară, în perioada 1 – 19 august, stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistrița-Năsăud.
”Elevii – jandarmi vor fi coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori profesionali, cadre militare cu experiență şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de îndrumătorii lor, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa stagiului de practică. Pentru început, acestora le-au fost prezentate aspecte legate de specificul unității, atribuţiile, programul şi misiunile desfăşurate de jandarmi în zona de competenţă teritorială. Viitorii subofiţeri vor desfăşura stagiul de practică la structurile de ordine publică pentru a pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs cât şi pentru a cunoaşte şi a-şi însuşi mai bine aspectele legate de misiunile specifice armei. Acest stagiu are un caracter practic/aplicativ şi reprezintă un bun prilej de aplicare a cunoştinţelor acumulate în cursul anului şcolar”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud, Georgeta Cășvan.
Printre cei 19 elevi se numără și o tânără – Anamaria, care spune că visa încă de mică să urmeze o carieră în Jandarmerie. Ea are 24 de ani și este căsătorită cu Viorel, în prezent elev și el la Școala de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni. Au muncit amândoi în străinătate, dar au vrut mai mult pentru ei și pentru tânăra lor familie. Ca urmare, au revenit în țară și au început să se pregătească pentru examen.
”Încă din primăvara anului 2019 am susținut amândoi examenul de admitere, dar nu am fost admiși din prima încercare. Nu am renunțat la visul nostru și ne-am pregătit mai mult, iar la examenul din octombrie 2019 doar soțul meu a fost declarat admis. Nici atunci nu am renunțat și m-am pregătit mult mai intens pentru proba fizică. A treia oară a fost cu noroc și am fost admisă. Cheia succesului este perseverența și susținerea tuturor celor dragi”, a spus Anamaria.
Chiar dacă acum nu le este ușor și sunt departe unul de celălalt, amândoi au depășit cu mult efort toate provocările și sunt pe cale să devină jandarmi.