FOTO: Grav accident de circulație, azi-noapte în localitatea Dobric. Patru tineri au ajuns la spital

Un grav accident de circulație s-a produs azi-noapte, în localitatea Dobric. Un autoturism în care se aflau patru tineri s-a izbit de un gard, toți cei aflați în mașină având nevoie de îngrijiri medicale. Mai mult, una dintre persoane a rămas încarcerată în autoturism. Persoanele rănite au vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje de salvare, iar persoana încarcerată a fost scoasă dintre fiarele contorsionate de către pompieri. Trei dintre victime au fost găsite conștiente, dar cu multiple leziuni. Cea de-a patra victimă, o tânără de 15 ani, a fost transportată la spital chiar de către părinți, sosiți la locul accidentului cu mașina personală.

În accident au fost implicate trei victime din care una a fost încarcerată/blocată și extrasă de către pompierii militari. Toate victimele eraut conștiente, dar prezintau multiple leziuni și traumatisme. De asemenea, în accident a mai fost implicată o a patra victimă care a fost transportată la spital, cu o maşină personală, înainte să ajungă echipajele medicale la fața locului” a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus .

La volanul mașinii implicată în accident se afla un tânăr de 19 ani din localitatea Cristeștii Ciceului. Acesta a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Toate cele patru victime au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Bistrița pentru îngrijiri medicale specializate.

FOTO: www.someseanul.ro/ Irina Maxim

error: Content is protected !!