Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud participă și anul acesta la campania ”Donează sânge, salvează o viață!”, derulată la nivel național de Jandarmeria Română. Mai mulți angajați ai instituției au trecut deja pragul Centrului de Transfuzie Sanguină Bistrița pentru a dona sânge.
”Marea familie a Jandarmeriei Române rămâne un partener devotat în susținerea activităților de promovare a donării de sânge cu scopul salvării de vieți omenești. Timp de trei zile, în perioada 24-26 aprilie 2024, jandarmii bistrițeni se vor prezenta la Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiul Bistrița, pentru a dona sânge în cadrul campaniei naționale „Donează sânge, salvează o viață!””, a precizat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.
Jandarmii reamintesc că poate dona sânge orice persoană care este sănătoasă, într-o stare bună fizică și psihică și care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni. Donatorul trebuie să aibă vârsta între 18-65 de ani și o greutate corporală de cel puțin 50 kg.