Medicii neurochirurgi de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au efectuat prima intervenție chirurgicală în care a fost utilizat cel mai performant microscop operator de la Karl Zeiss, anunță managerul unității medicale, Gabriel Lazany.
Microscopul operator este ultima generație de tehnologie robotică dedicată intervențiilor neurochirurgicale. Acesta, împreună cu neuronavigația, aspiratorul ultrasonic și multe alte echipamente care au intrat în dotarea SJU Bistrița, vor crește gradul de siguranță și complexitate în cazul intervențiilor neurochirurgicale care vor putea fi realizate la Bistrița.
Microscopul operator a fost utilizat pentru prima dată la SJU Bistrița într-o intervenție chirurgicală pentru hernie de disc.
”Am operat o hernie de disc, dar acest echipament ultraperformant îl vom utiliza într-o gamă largă de patologii neurochirurgicale, cum ar fi tumori intracerebrale, leziuni la nivelul măduvei spinării, malformații ale sistemului nervos. Sistemul îmbină modul de vizualizare optică tradițională cu vizualizarea digitală hibridă, fiind alcătuit dintr-un microscop central, cu două puncte de observație și două ecrane, unul dintre ele cu imagine 3D. Mai mult, are capacitatea de a memora anumite poziționări și de a reveni la ele, ajutând în intervenția chirurgicală. Dispune de un instrument special pentru inspecții micro–ZEISS QEVO, care prin opțiunea de vedere „după colț”, ajută neurochirurgul să depășească limitările câmpului vizual liniar ale microscopului chirurgical obișnuit, astfel încât să descopere zonele neexplorate din spatele țesuturilor și să elimine unghiurile moarte. Un alt avantaj este dat de modulul de fluorescență cu ajutorul căruia medicul poate vizualiza vasele de sânge cu dimensiuni sub un milimetru și poate analiza dinamica fluxului sangvin în timp real”, a explicat medicul specialist neurochirurg Andrei Farcaș-Rotariu de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Odată cu dotarea unității medicale cu acest nou echipament, secția de Neurochirurgie este completă și pregătită pentru intervenții de la cele mai simple, până la cele mai dificile.
Finanțarea pentru achiziția microscopului operator a fost asigurată de Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, investiția fiind de 1.500.000 lei (315.000. euro).