FOTO: Lucrări de întreținere și reparații pe Via Transilvanica. Au fost înlocuite indicatoarele și s-au refăcut marcajele pe tronsonul care străbate județul Bistrița-Năsăud

Echipa Tășuleasa a luat din nou la pas cei 134 de km din traseul Via Transilvanica de pe teritoriul județului Bistrița Năsăud, anunță Asociația Tășuleasa Social. Acest tronson a fost finalizat în anul 2018, imediat după lansarea oficială a proiectului.

La acea vreme, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, precum și cu ajutorul administrațiilor locale ale comunelor pe raza cărora trece traseul, cei 134 kilometri au fost trasați, amenajați, marcați și mai apoi, cu ajutorul Salvamontul Bistrița-Năsăud, acest traseu a fost omologat ca traseu turistic.

După primul an de funcționare, cu sute de turiști care l-au parcurs pe jos sau cu bicicleta, marea majoritate a marcajelor, plăcuțelor și indicatoarelor au fost distruse de mâna omului sau de natură. Acest lucru nu a trecut neobservat de către noi și am căutat o soluție de lungă durată pentru această problemă, aplicabilă pe tot traseul. Ne-am gândit, în primul rând, să schimbăm marcajele cu unele de mai bună calitate. În al doilea rând, am scos kilometri gata amenajați spre adopție, așa încât, oameni binevoitori, organizații sau asociații să ne ajute să putem menține curățenia, marcajele intacte și traseul deschis pentru călători”, au precizat reprezentanții Asociației Tășuleasa Social.

Potrivit sursei citate, astfel de oameni s-au găsit repede și ei s-au implicat în activități de ecologizare sau de promovare a traseului, prin concursuri sau drumeții organizate.

Astfel, echipa Tășuleasa a pornit din nou la drum, pe același traseu, pentru a efectua lucrări de mentenanță. Au fost distribuite indicatoare și materiale ”părinților adoptivi” și reprezentanților comunelor străbătute de Via Transilvanica.

Prima parte a traseului, în zona Lunca Ilvei, 15 de kilometri au fost adoptați de Primăria Lunca Ilvei, următorii 15 de noi, Tășuleasa Social. Copacul de cafea (dătător de energie bună) a luat în grijă următorii 12 kilometri, urmat apoi de Ocolul Silvic Bistrița Bârgăului cu alți 10 km. Familia Berende cu câinii lor husky și concursurile de atelaje canine au înfiat 10 km, urmați de 11 km de către Livia Cocolas și Daniel Negruți și următorii 12 km de către Cristina și Vasile Tompa. Cei care ne-au făcut tăblițele și toate celelalte materiale de marcat și promo, Sepia Print, au adoptat următorii 18 km, urmați de 4 km de către Biserica Evanghelică de la Jeica. Urmãtorii 7 km au fost adoptați de Rotary Club Bistrița Nosa și ultimii 20 kilometri au fost adoptați de prietenii de la Datacor! Mulțumim acestor „familii adoptive” care au acoperit cei 134 kilometri din județul Bistrița-Năsăud și care vor menține frumusețea și curățenia traseului pentru drumeții care îl vor năpădii cu pașii lor”, au mai adăugat reprezentanții Asociației Tășuleasa Social.

https://www.facebook.com/ViaTransilvanica/posts/705017246707901
error: Content is protected !!