Crucea Roșie filiala Bistrița-Năsăud în colaborare cu voluntari ai Școlii Gimnaziale din localitatea Dumitra au venit în sprijinul persoanelor nevoiașe care beneficiază de serviciile oferite în cadrul Cantinei Sociale ”Sfânta Filofteia” din Bistrița, ce aparține Asociației ”Filantropia Ortodoxă” Bistrița-Năsăud.
Crucea Roșie derulează la nivel național un proiect social intitulat ”Banca de Alimente”. ”Este regretabil că în prezent, în România, există zeci de mii de oameni care suferă de foame. Într-o societate responsabilă, orice persoană, printr-un gest simplu, poate să acorde un ajutor celor dezavantajați, care nu își pot procura singuri hrana. Crucea Roșie Româna, prin proiectul Banca de Alimente, oferă ocazia de a se implica direct, tuturor celor care doresc alinarea suferinței persoanelor vulnerabile. Împreună putem hrăni un vis, o lume fără foame!” precizează Crucea Roșie Română.
Acest proiect se derulează și în plan local și prin intermediul lui, cele circa 80 de persoane care beneficiază, zilnic, de o masă caldă la Cantina Socială ”Sfânta Filofteia” au primit o mână de ajutor.
Mai mulți localnici din Dumitra au donat alimente care, cu ajutorul voluntarilor Școlii Gimnaziale din localitate și cu sprijinul Crucii Roșii Bistrița-Năsăud, au ajuns la nevoiași.
”Prin proiectul Banca de Alimente al Crucii Roșii Române derulat la nivel local ne-am implicat într-o nouă activitate umanitară prin care s-au colectat și direcționat alimente de către comunitatea din Dumitra, direct către Cantina Sociala Sfânta Filofteia ce aparține Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, cooordonată de către preotul Marius Pintican și unde servesc masa de prânz, zilnic, de luni până vineri, un număr de circa 80 de persoane aflate în situații de dificultate socială de pe raza municipiului Bistrița” a declarat directorul Crucii Roșii filiala județeană – Marius Moldovan.
S-au donat câteva sute de kilograme de alimente precum cartofi, ceapă, morcovi, dulcețuri, compoturi, murături, ulei, făina și fructe.
Cantina socială “Sfânta Filofteia” Bistriţa a fost deschisă în anul 2014 și este un proiect social prin care Asociaţia “Filantropia Ortodoxă” oferă zilnic o masă caldă de luni până vineri persoanelor defavorizate din punct de vedere social. Acestea sunt în general persoane vârstnice care nu au aparţinători sau alte persoane care să le poarte de grijă, persoane cu diferite boli, persoane fără locuinţă sau cu diferite probleme sociale care nu îşi pot asigura necesarul de hrană zilnică sau chiar copii orfani sau proveniși din familii monoparentale. Prin ajutorul oferit, aceste persoane evită situaţia de marginalizare socială sau de altă natură. Serviciile sociale specifice sunt oferite persoanelor aflate în dificultate de pe raza teritorială a muncipiul Bistriţa.
Sursa foto: Crucea Roșie Bistrița-Năsăud