Patru noi ambulanțe pentru consultații la domiciliu au ajuns în Bistrița-Năsăud, acestea fiind recepționate luni la sediul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Potrivit managerului instituției, dr. Annabella Muzsi, cele patru ambulanțe sunt marca Dacia Duster și au fost achiziționate din fonduri alocate prin amendament la Legea bugetului de stat.
”Achiziția acestor ambulanțe este importantă pentru unitatea noastră. Ele au tracțiune 4X4 și ne mândrim cu o producție autohtonă, Dusterele fiind fabricate în România. Este foarte important că au tracțiune 4X4 pentru că permit accesul echipajelor operative chiar și în zone unde vechile ambulanțe – Fiat Punto cu tracțiune 2X4 pe care le avem din 2007, pe care le-am exploatat 24 din 24 de ore și cu care am trecut o pandemie – nu puteau să ajungă. Vom face în continuare tot ce ne să în putință să ne dezvoltăm și să asigurăm cât mai bune servicii cetățenilor deoarece în fața bolii toți suntem egali și niciodată nu știm când ajungem să fim pacienți și când avem nevoie de asistență medicală, fie ea de urgență sau de consultații la domiciliu”, a spus dr. Annabella Muzsi.
Sursa citată a menționat că valoarea achiziției s-a ridicat la 708.000 lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății.
Dr. Annabella Muzsi a completat că noile ambulanțe vor deservi linia de gardă de consultații la domiciliu.
”Această linie de gardă asigură permanența cu un echipaj/tură de 12 ore/județ. Echipajul este încadrat de un ambulanțier și un medic, specialist sau primar, de medicină de familie. În prezent avem angajați doi medici medicină de familie în acest compartiment, respectiv dr. Ancuța Vitușinschi și dr. Roxana Costruț, iar restul turelor sunt asigurate fie de colegii de pe structura de urgență, fie de medici colaboratori de la cabinetele medicale individuale de pe raza județului. Profit de această ocazie pentru a face un apel către toți medicii de familie din județ. Îi așteptăm pentru colaborare în linia de gardă deoarece fără medici aceste patru ambulanțe nu ar putea fi funcționale. Momentan asigurăm permanența, dar totdeauna este loc de mai bine. Primim cu drag orice medic care dorește să colaboreze cu noi”, a adăugat managerul SAJ Bistrița-Năsăud.
Recepția noilor ambulanțe s-a făcut în prezența deputatului PNL Diana Morar, a președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a prefectului Teofil Cioarbă și a subprefecților Ioan Zăgrean și Decsei Atilla.
Totodată, dr. Annabella Muzsi a explicat că achiziția noilor ambulanțe nu ar fi fost posibilă fără implicarea Dianei Morar, ea fiind cea care a depus amendamentul la Legea bugetului de stat și care a propus acest proiect.
Prezentă la eveniment, Diana Morar a precizat: ”Sunt foarte bucuroasă că acest demers a reușit și că astăzi Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud are în dotare patru autoturisme nou-nouțe și complet echipate pentru asigurarea asistenței medicale la domiciliu. Acest lucru a fost posibil pentru că fiecare parlamentar a avut posibilitatea de a susține prin amendament la Legea bugetului de stat care s-a adoptat în decembrie 2022 un proiect de interes local. Gândindu-mă la faptul că aproape fiecare dintre noi apelăm la un moment dat în viață la serviciile pe care îngerii păzitori le fac pentru noi toți, era firesc să susțin partea medicală. (…) Aș vrea să îi felicit pe cei care lucrează în acest serviciu și să le mulțumesc pentru tot ce fac pentru noi și pentru sănătatea noastră”.
Diana Morar a menționat că, din punct de vedere tehnic, a fost destul de greu să se realizeze acest proiect și că au existat emoții cu privire la încheierea achiziției până la finalul anului, dar în final totul s-a terminat cu bine și ambulanțele au ajuns în județ.
La rândul său, președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a punctat că orice investiție care se face în sprijinul cetățenilor județului este binevenită și a felicitat pe toți cei implicați în realizarea acestui proiect.
”Orice tip de ajutor în acest domeniu, indiferent de unde vine, este binevenit și de aplaudat. (…) Să dea Bunul Dumnezeu să aveți cât mai puține apeluri și să fiți sănătoși ca să puteți în continuare să ajutați oamenii și să salvați vieți. Sunt convins că veți face mult bine oamenilor cu ajutorul celor patru noi ambulanțe”, a spus Emil Radu Moldovan.
De asemenea, prefectul Teofil Cioarbă și subprefecții Ioan Zăgrean și Decsei Atilla au apreciat eforturile tuturor celor implicați în această achiziție.
În ceea ce privește parcul auto al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, acesta este alcătuit din 38 de autosanitare active, dintre care trei de tip C2 (ambulanțe de urgență cu medic medicină de familie cu atestat în medicină de urgență), 24 de tip B1, B2 (încadrate de asistent și ambulanțier) și opt ambulanțe de tip A1,A2 (pentru transport produse biologice și transport neasistat al pacienților). La acestea se adaugă și cele patru noi ambulanțe de consultații la domiciliu.