Un microbuz în care se aflau mai multe persoane a fost implicat într-un accident rutier produs pe raza județului Bistrița-Năsăud. Șoferul microbuzului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul a căzut de pe un pod.
Accidentul a avut loc, marți dimineața, pe DN 17C, la ieșire din orașul Năsăud spre cartierul Liviu Rebreanu.
Șoferul unui microbuz a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și autovehiculul a căzut de pe un pod.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în microbuz se aflau patru persoane. Toate au reuşit să iasă singure din autovehicul. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de intervenție, iar medicii au acordat primul ajutor celor patru persoane implicate în accident, acestea refuzând transportul la spital.
Polițiștii bistrițeni au efectuat și ei cercetări la locul accidentului pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele care au dus la producerea acestuia. Astfel, oamenii legii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu, într-o curbă la dreapta, șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, iar autvehiculul a rupt bara de protecție a unui pod și a căzut în apă.
FOTO: ISU B-N