FOTO: Polițiștii năsăudeni au donat sânge, răspunzând afirmativ campaniei Centrului de Transfuzii Sanguine Bistrița

 

17 polițiști au răspuns afirmativ unei campanii privind donarea de sânge, inițiată de Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița.

”Animați de dorința de a oferi un strop de viață cetățenilor în slujba cărora își desfășoară activitatea zi de zi, nu mai puțin de 17 polițiști din cadrul Poliției oraș Năsăud, respectiv Secția 6 Poliției Rurală Năsăud s-au prezentat marți, 13 august a.c., la Spitalul orășenesc ,,George Trifon” din Năsăud, pentru a dona sânge, dând astfel curs campaniei inițiate de către Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița. Astfel de activități de donare de sânge au fost mereu încurajate și în repetate rânduri sprijinite, polițiștii bistrițeni fiind alături de semenii lor, aflați în suferință, conștienți fiind de nevoia de sânge existentă în fiecare zi în unitățile medicale din România”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Potrivit IPJ B-N, salvarea de vieți trebuie să constituie un deziderat pentru întreaga societate, polițiștii propunându-și, astfel, să contribuie prin propriul exemplu la realizarea acestuia, încurajând cetățenii să se alăture acestei inițiative.

error: Content is protected !!