În opinia salvatorilor, anul 2018 a fost marcat de o activitate intensă, cu mii de ore petrecute la intervenții pentru acordarea sprijinului populației județului Bistrița – Năsăud.
”Pe parcursul anului 2018, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud s-au înregistrat 11.414 situaţii de urgenţă (o scădere cu 2,97% faţă de 11.764 situaţii de urgenţă produse în anul 2017), dintre care majoritatea intervențiilor au vizat ajutor medical de urgență” arată bilanțul dat publicității. Distribuția intervențiilor a fost următoarea:
- 224 Incendii;
- 10508 Ajutor medical de urgenţă;
- 32 Incendii de vegetaţie şi altele;
- 122 Asistenţa persoanelor;
- 86 Alte situaţii de urgenţă;
- 442 Protecţia comunităţilor;
- 1864 Deplasări fără intervenţie, alerte false, întoarse din drum şi asigurări/supravegheri.
În ceea ce privește incendiile, ponderile surselor de aprindere care au provocat incendii se prezintă conform graficului de mai jos:
Pe timpul intervenţiilor (cu excepţia celor SMURD) a fost salvată viaţa a 61 persoane (55 adulţi şi 6 copii) şi au fost protejate bunuri în valoare de 31,92 milioane lei. Cu toate eforturile depuse de forţele profesioniste, în urma incendiilor din anul 2018 au fost înregistrate 2 decese şi 16 răniţi.