Două pungi cu substanțe despre care polițiștii cred că ar fi droguri au fost găsite asupra unui tânăr din localitatea Blăjenii de Jos, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”În noaptea de 8/9 noiembrie, în jurul orei 00.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică, aflați în serviciul de patrulare pe raza municipiului, au observat două persoane care se aflau într-un autoturism parcat pe o stradă din Bistrița. Întrucât nu și-au putut justifica prezența în acel loc, polițiștii i-au legitimat și au stabilit că este vorba despre un bărbat, de 31 de ani, din Blăjenii de Jos și un altul, în vârstă de 28 de ani, din Bistrița. În momentul în care au solicitat efectuarea controlului autovehiculului, bărbatul de 31 de ani a fugit, fiind imediat prins și imobilizat de polițiști. Asupra lui, în urma controlului corporal, polițiștii au descoperit o pungă cu o substanță vegetală de culoare verzuie și o alta cu o substanță albă cristalină, ambele susceptibile a produce efecte psihoactive. Totodată, au mai fost descoperite suma de aproximativ 460 lei, un telefon, un cântar de precizie și diverse recipiente și plicuri cu urme de substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Toate bunurile descoperite au fost ridicate de polițiști.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, acesta fiind înaintat structurii competente în vederea efectuării cercetărilor.