Primăria Bistrița intenționează să amenajeze un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor, în cadrul unui proiect care vizează restaurarea Cetății Medievale Bistrița, a anunțat primarul Ioan Turc.
”Alături de specialiști din Primăria municipiului, m-am întâlnit cu proiectanții pentru a discuta principalele elemente care vor face obiectul restaurării și amenajării zidului cetății medievale a Bistriței și a Turnului Dogarilor, în cadrul unui proiect care a primit finanțare prin PNRR. Au fost avute în vedere noi funcțiuni ale perimetrului interior/ exterior pentru diverse activități care ar putea fi găzduite aici, exprimând și o opțiune fermă pentru transformarea spațiului din proximitatea turnului într-un teatru de vară, cu scenă și gradene retractabile pentru spectacole”, a spus primarul Ioan Turc.
Sursa citată a adăugat că întregul proiect privind revitalizarea și punerea în valoare a Cetății Medievale Bistrița are în vedere promovarea turismului cultural, legat de spațiile multifuncționale din oraș, pe traseul vechiului zid de împrejmuire a cetății, zonă din oraș care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la implicarea în dezvoltarea circuitelor turistice locale sau internaționale.
Valoarea proiectului care presupune punerea în valoare a Cetății Medievale Bistrița, promovarea, marcarea și semnalizarea punctelor de interes, în scopul revitalizării turismului este de circa 12 milioane de lei.
Prin realizarea acestui proiect benefic, locatarii imobilelor de pe strada Dogarilor speră ca această stradă îngustă şi mare parte fără trotuare, va deveni pietonal – aşa cum a fost în trecut, … cu acces auto doar pentru riverani!!!