Traficul rutier este blocat la această oră pe DN 17, la ieșire din localitatea Șintereag, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs la intersecția dintre DN 17 și DJ 151 (Blăjeni). Din primele date rezultă că trei persoane au fost rănite.
La fața locului intervine modulul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime, o femeie și doi bărbați. Femeia – pasageră pe locul din față dreapta a unui autoturism – a fost extrasă în condiții de siguranță de către pompieri (nu era încarcerată) și a fost predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Prezenta multiple leziuni și traumatisme. Două echipaje de prim ajutor SMURD au preluat și cei doi conducători auto în vederea transportării acestora la spital pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
ACTUALIZARE
„Conform primelor date, un bistrițean de 70 de ani, conducător al unui autoturism care circula pe drumul național 17, pe direcția Beclean- Bistrița, la intersecția cu drumul județean 151 ar fi virat stânga fără să se asigure corespunzător și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de un tânăr de 21 de ani, din Sărata. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul din Sărata a fost proiectat într-un stâlp de electricitate„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Din accident a rezultat rănirea conducătorilor auto și a unei pasagere din autoturismul condus de bistrițean. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În zonă s-a circulat alternativ, pe un sens, iar polițiștii rutieri au dirijat circulația pentru aproximativ 50 de minute.
Polițiștii rutieri din Beclean continuă cercetările în acest caz.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud