FOTO: Trei tineri din Tiha Bârgăului și Prundu Bârgăului, implicați într-un grav accident produs în Cluj-Napoca

ziar de bistrita accident

Trei tineri din județul Bistrița-Năsăud au fost implicați într-un grav accident rutier produs joi dimineața pe raza municipiului Cluj-Napoca. Mașina în care se aflau s-a izbit de un stâlp.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 06:00. ”Un conducător auto de 22 de ani, din comuna Tiha Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce se deplasa pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj –Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum,  într-o curbă la drepta, intrând în coliziune cu un stâlp. În urma impactului a rezultat rănirea acestuia şi a altor doi persoane, pasageri în autoturism, doi tineri de 20 şi 22 de ani, din comuna Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud”, a precizat IPJ Cluj.

Toate cele trei persoane implicate în accident au rămas încarcerate. Echipajele medicale au intervenit la fața locului și au acordat primul ajutor persoanelor rănite.

Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Cluj și 12 salvatori ISU au intervenit pentru a descarcera victimele prinse în autoturism. Șoferul a fost intubat, fiind inconștient, dar ceilalți doi pasageri erau conștienți”, precizează Știri de Cluj.

Toate cele trei victime au fost transportate la UPU Cluj.

FOTO: www.clujcapitala.ro

error: Content is protected !!