În noaptea de vineri spre sâmbătă, un puternic incendiu a izbucnit la un atelier de reparații echipamente electrocasnice din localitatea Unirea, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge focul.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, pentru gestionarea situației, la fața locului au fost alocate succesiv șase echipaje de pompieri militari și voluntari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Bistrița și Livezile, precum și o autospecială de primă intervenție și comandă.
”În momentul sosirii la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la nivelul atelierului de reparații, acoperișului casei tip duplex și a unei cantități însemnate de electrocasnice stivuite în curtea interioară. În urma incendiului, a fost distrusă o suprafață totală de aproximativ 380 mp, constând în atelierul de reparații electrocasnice, acoperișul și mansarda imobilului (casă tip duplex). S-a reușit evacuarea unor bunuri de la nivelul parterului imobilului care a fost protejat de flăcări”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
După ce au reușit să stingă focul, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un consumator lăsat sub tensiune în atelierul de reparații electrocasnice (efectul termic al curentului electric).
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud