FOTO: Un bărbat a fost prins sub un utilaj greu în zona Dealul Cocoșului. Din păcate, medicii nu au mai putut să îi salveze viața

Un apel înregistrat în urmă cu puțin timp la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui accident în zona Dealul Cocoșului din municipiul Bistrița.

Un bărbat a fost prins sub un utilaj greu și s-a solicitat intervenția de urgență a medicilor pentru a îi acorda primul ajutor. Din păcate, rănile suferite de bărbat au fost mult prea puternice și medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.

Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării un bărbat în vârstă de aproximativ 38 de ani, prins sub un utilaj de 40 de tone. Din păcate, prezenta leziuni incompatibile cu viața” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Deocamdată nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE 1

Bărbatul era angajat al unei companii din București, care se pare că ar fi trebuit să desfășoare lucrări în zona pârtiei de schi din Complexul Wonderland din municipiul Bistrița.

În acest caz a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, care a deschis o anchetă. Potrivit șefului ITM B-N, Otilia Berbecar, până acum s-a stabilit că accidentul s-a produs în momentul în care s-a încercat coborârea utilajului de pe un trailer. Cercetările sunt în derulare.

ACTUALIZARE 2

Polițiștii care efectuează și ei cercetări la fața locului au stabilit că bărbatul decedat avea 37 de ani și era din județul Ialomița.

”Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 37 de ani din județul Ialomița, care mânuia un utilaj s-a răsturnat cu acesta. Se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt efectuate de către Biroul de Investigații Criminale și în urma acestora vor fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul” a declarat pentru Ziar de Bistrița, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU B-N

error: Content is protected !!