Un accident rutier în urma căruia au rezultat pagube materiale s-a produs sâmbătă seara pe Bulevardul Decebal din municipiul Bistrița.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, șoferul unui autoturism a intrat cu mașina într-un magazin și a avariat și o altă mașină care se afla parcată.
La fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Bistrița.
”Din primele informații, în eveniment este implicată o singură victimă – șoferul autoturismului – conștientă și cooperantă”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Serviciului Rutier intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE 1
Șoferul autoturismului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, au mai transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
ACTUALIZARE 2
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la accidentul rutier produs pe raza municipiului și au stabilit că șoferul mașinii consumase alcool înainte de a se urca la volan.
”Un bărbat de 50 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Decebal, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat iar mai apoi cu un imobil. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat, constatându-se, totodată, că nu deține permis de conducere a unui vehicul pe drumurile publice. În urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale”, a declarat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la fapta de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
VIDEO AICI