Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs luni pe Drumul Național 15A, în localitatea Viile Tecii.
”Din primele informații, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani din Bistrița, în timp ce se deplasa prin localitatea Viile Tecii înspre Teaca, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de podeț de pe partea dreaptă a sensului de mers”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În urma impactului, atât șoferul, cât și un alt pasager au fost răniți, necesitând transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
”Echipajele medicale SAJ BN și SMURD au preluat de la locul accidentului doi bărbați in vârstă de 33 de ani, respectiv 30 de ani, conștienți și cooperanți, prezentau suspiciune de fracturi la nivelul membrelor inferioare. Victimele nu erau blocate/încarcerate. Au fost stabilizati și evacuați spre UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, rezultatul a fost negativ.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest caz, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
FOTO/VIDEO: IPJ Bistrița-Năsăud