Elevii care au reușit să obțină media 10 la examenele de Bacalaureat şi Evaluare Națională din acest an au fost premiați în cadrul unei festivități care a avut loc la Inspectoratul Şcolar Judetean (IȘJ) Bistrita-Năsăud. La eveniment au participat, alături de o parte dintre elevii de 10, cadre didactice, părinţi, directori ai unităţilor de învăţământ şi inspectori şcolari.
În Bistriţa-Năsăud, trei eleve au luat media 10 la Evaluare Națională: Briana Sofia Iacobescu de la Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița, Maria Alexandra Pop de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Bistrița şi Christiana Puşcaş de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa. Toate cele trei eleve de 10 au ales să continue studiile liceale la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița.
De asemenea, alte două eleve au luat media 10 la Bacalaureat: Georgiana Ruxandra Barna de la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistrița, care urmează Facultatea de Litere din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, şi Lavinia Andreea Todoran de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița, care studiază acum la Facultatea de Medicină din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
În cadrul festivității de premiere, inspectorul şcolar general Cristian Nicula a înmânat elevelor sumele de bani cu care au fost recompensate de Guvern, dar şi diplome de excelență din partea IȘJ Bistrița-Năsăud.
Tinerele care au obținut media maximă la Evaluarea Naţională au fost recompensate cu suma de 2.000 de lei fiecare, iar cele care au luat media 10 la examenul de Bacalaureat au primit stimulente financiare în valoare de 5.000 de lei fiecare.
Dacă elevele de 10 de la Evaluare Națională au fost prezente la festivitatea de premiere și au ridicat personal premiile, cele două proaspete studente nu au putut participa la evenimentul de premiere de la Bistrița, astfel că recompensele lor au fost ridicate de către părinți.
Întrebate care este secretul reușitei lor, tinerele au precizat că nu au învățat atât de mult pe cât ar crede unele persoane, dar au fost atente în timpul orelor și au respectat indicațiile pe care profesorii le-au oferit în timpul cursurilor.
”Mie mi-a plăcut școala în general și mi-a plăcut să învăț și să am lecțiile pregătite, să nu îmi lipsească nimic. (…) Nu am învățat atât de mult pe cât s-ar aștepta lumea (…), dar eram foarte atentă în clasă, prindeam foarte mult din timpul orelor și încercam să mă încadrez foarte tare în cerințele de la examen. Am avut noroc și cu subiectele de la examen”, a spus Briana Sofia Iacobescu, care a completat că a ales profilul Matematică-Informatică de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița.
”Nici eu nu învățam foarte mult. Nu aveam un program anume, învățam atunci când trebuia. Pentru mine clasa a VIII-a nu a fost deloc de complicată. Am făcut cam tot ce m-a tăiat capul în clasa a VIII-a. A fost un an frumos, foarte frumos”, a spus Maria Alexandra Pop, care a optat pentru profilul Științele naturii de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița.
”Nici eu nu învățam chiar așa de mult, dar înțelegeam foarte mult din clasă datorită profesorilor care știau să explice materia și așa nu mai eram nevoită să învăț mecanic acasă. Îmi și plăcea ceea ce făceam, așa că nu a fost foarte greu”, a spus Christiana Pușcaș, care a ales tot specializarea Ştiinţele naturii de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița și care a spus că și-ar dori ca în viitor să urmeze o carieră în Medicină.
La festivitatea de premiere a luat parte și directorul Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița, Monica Buboly, care le-a mulțumit elevelor pentru că au ales această unitate de învățământ.
”Le mulțumesc elevelor noastre pentru alegerea făcută. De asemenea, vreau să le mulțumesc și părinților pentru susținere. Noi nu facem altceva decât să oferim cadrul în care elevii să se poată dezvolta și să facă ceea ce le place. Sperăm să răspundem așteptărilor lor. Dincolo de performanțele pe care le-au avut deja la Evaluare Națională, vreau să spun că ele au foarte multe preocupări extrașcolare. Suntem bucuroși și mândri că sunt elevele noastre și încercăm să le susținem să fie în față și peste 4 ani, atunci când vor da examenul de Bacalaureat. Mulțumim și absolventei noastre de clasa a XII-a care a demonstrat că, dacă ai ambiție și perseverență, poți reuși. (…) Până la urmă, rețeta clasică a succesului este perseverență, muncă, conștiinciozitate și modestie. Vă mulțumim!”, a spus Monica Buboly.
La rândul său, șeful IȘJ Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula, le-a felicitat pe tinere pentru performanțele lor școlare. El a concluzionat că România are elevi bine pregătiți.
”Recent m-am întors din Polonia, unde am avut un schimb de experiență cu școli, cadre didactice și copii din mai multe țări. Să știți că nu suntem cu nimic mai prejos decât alții. Nu mi-a fost niciun moment rușine cu copiii noștri, atât în ceea ce privește conduita lor, cât și exprimarea. Avem copii cât se poate de buni și de bine pregătiți. Trebuie să îi apreciem și să fim mândri de ei. Să nu mai spunem niciodată că tânăra generație nu o să fie așa cum ne așteptăm. Din contră, eu cred că o să ne depășească așteptările cu mult”, a spus Cristian Nicula.