Un nou an universitar a fost deschis luni, 30 septembrie, la Extensia Bistrița a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, peste 550 de tineri fiind pregătiți pentru a își continua studiile.
Festivitatea de deschidere a anului universitar 2024 – 2025 a avut loc în Aula Extensiei Bistrița, în prezența prefectului județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a conducerii extensiei, cadrelor universitare și studenților.
Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului Național al României și a Imnului ”Gaudeamus Igitiur”, precum și cu un scurt moment religios oficiat de părintele protopop Alexandru Vidican. Ulterior, oficialitățile și reprezentanții Extensiei Bistrița s-au adresat studenților și le-au transmis mesaje.
”Vă dorim un an universitar plin de realizări, să aveți o viață studențească liniștită și cât mai bogată și să parcurgeți încet, dar sigur anii de studenție. Să fiți implicați, să participați la cursuri și să profitați din plin de dotările care vă sunt puse la dispoziție. Chiar am plăcerea să anunț că anul acesta am reușit realizarea unui hub studențesc dotat la ultimele standarde, cu ecrane multimedia, calculatoare, ochelari cu realitate augmentată, la care o să aveți acces nelimitat. De asemenea, încă un lucru foarte bun este că suntem în proces de achiziție legat de sala de sport și terenul de sport”, a spus Bartha Andras, directorul Extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
”E o bucurie mare pentru mine să fiu alături de voi la deschiderea unui nou an universitar și aș vrea să vă felicit, mai ales pe cei din anul I, că ați ales să vă continuați formarea, să vă continuați studiile. Chiar dacă în ultima perioadă lucrurile nu arată foarte bine în învățământul românesc, să știți că orice v-ar spune oricine, oricâte rețete de succes o să vedeți pe la televiziunile de cancan, singura variantă de succes în viață este școala și pregătirea continuă. Este singura variantă sigură, așa că vă adresez și eu rugămintea și vă îndemn să învățați, dar și vă faceți timp pentru voi pentru că anii studenției sunt ani pe care nu o să îi mai regăsiți niciodată. Să încercați să vă folosiți timpul atât pentru pregătirea voastră, cât și pentru a socializa, a vă distra. Mă bucur că lucrurile în județul Bistrița-Năsăud arată pozitiv din punct de vedere al învățământului preuniversitar și universitar. De anul trecut au început să se reînființeze clase, să crească numărul de copii și am văzut că lucrul acesta se regăsește inclusiv aici, la Extensia Bistrița a Universității Babeș-Bolyai, unde anul acesta numărul de 565 de studenți este unul cu 27 mai mare decât cel de anul trecut. E un lucru îmbucurător”, a spus și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a mulțumit conducerii UBB Cluj-Napoca pentru că sprijină dezvoltarea extensiei de la Bistrița.
De asemenea, șeful administrației județene le-a amintit tinerilor că la Extensia Bistrița a UBB Cluj-Napoca s-a format și cel mai tânăr ministru din Guvernul României, respectiv ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.
”Bogdan Ivan poate fi un model de încredere pentru voi că nu există bariere, nu există limite și, dacă munciți și faceți eforturi, orice v-ați propune se poate îndeplini. (…) Cred că și Universitatea Babeș-Bolyai, dar mai ales Extensia Bistrița pot fi mândre că un student care s-a pregătit și a studiat aici este în momentul de față cel mai tânăr membru al Guvernului României și un ministru care performează și de care toată lumea vorbește foarte frumos. Vă doresc mult succes și spor la învățat”, a mai transmis Emil Radu Moldovan.
La rândul său, prefectul Teofil Cioarbă a transmis un mesaj.
”Trebuie să fim mândri că avem o țară care oferă învățământ de calitate, un învățământ apreciat și peste hotare, foarte mulți profesioniști fiind cooptați în afacerile sau instituțiile din străinătate. Eu nu pot decât să mă bucur că voi ați ales să studiați în România și mai ales că ați ales Bistrița. Învățământul universitar e același și aici, și la Cluj, și la București. Avem cadre universitare foarte bine pregătite. Mult succes!”, a spus Teofil Cioarbă.
Și prof. univ. dr. Cornelia Macarie, de la Departamentul de Administrație Publică din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, a punctat că Extensia Bistrița oferă șanse egale în ceea ce privește pregătirea studenților.
”Vă urez din toată inima să aveți succes în noul an academic, iar celor din anul I să vă acomodați rapid la ceea ce înseamnă învățământul superior, ce înseamnă viața universitară, viața studențească. Vă felicit pentru alegerea inteligentă pe care ați făcut-o, de a rămâne la Extensia Bistrița care oferă șanse egale în ceea ce privește pregătirea profesională. Din punct de vedere financiar, avantajele sunt mai mari. Noi avem aici și un cămin, deci nu ezitați să vă faceți cerere pentru cămin. (…) Pregătirea profesională va fi aceeași ca în cadrul facultății de la Cluj pentru că o să vedeți că avem colegi de la Cluj care vin și predau la Bistrița, la fel cum și eu merg și predau la Cluj. Nu este nicio diferență de programă sau de evaluare. Sunt foarte fericită că anul acesta numărul studenților înscriși în Extensia Bistrița a crescut. Îndrăznesc să cred că a crescut și din cauza noastră, a celor din Administrație. Avem 36 de studenți în anul I, iar la învățământul la distanță încă 75. Cu alte cuvinte, au rămas tineri care nu au fost admiși pentru că nu am avut decât 75 de locuri la învățământul la distanță”, a spus prof. univ. dr. Cornelia Macarie.
S-a adresat tinerilor și conferențiar dr. Sorin Berinde de la Facultatea de Business, care i-a îndemnat să muncească pentru a își îndeplini obiectivele.
”Responsabilitatea cadrelor didactice față de studenți este mare. În cei 3 sau 5 ani în care dumneavoastră veniți la cursuri avem responsabilitatea de a vă forma pentru următorii 30 – 40 de ani în care vă veți construi o carieră profesională. Pe de altă parte, responsabilitatea este duală, adică și din partea dumneavoastră pentru că într-un timp foarte scurt trebuie să învățați atât de mult încât să vă ajungă pentru o viață. Acest lucru, dacă îl lăsați să treacă prea facil, nu o să îl mai puteți repara. (…) Profitați și învățați cât mai mult în acești ani, în așa fel încât cinci ani de muncă să vă asigure 40 de ani de carieră. Universitatea Babeș-Bolyai este una de renume, iar expertiza cadrelor didactice din universitate vă este la îndemână. (…) Profitați de ocazie, acumulați cât mai mult din ceea ce dumnealor știu pentru ca să puteți să vă construiți un viitor puternic. (…) Veniți la cursuri, întrebați atunci când nu înțelegeți și munciți. Este vorba despre mult muncă, e adevărat. Dar dacă o să munciți la momentul potrivit, o să vă ajungă pentru o viață întreagă din punct de vedere profesional. (…) Uitați-vă și ce fel de burse sunt în cadrul facultății și profitați din plin ce acești ani. Vă doresc mult succes și să vi se îndeplinească dorințele”, a spus conferențiar dr. Sorin Berinde.
Un mesaj le-a transmis studenților și lect. dr. Horia Leonida Ştefănescu de la Facultatea de Educație Fizică și Sport: ”Obiectivul nostru este acela de a forma specialiști în domeniul corporal, al sportului și al educației. (…) Admiterea noastră din acest an a fost una deosebit de fructuoasă, fapt care atestă parcursul nostru în decursul anilor. (…) Vă doresc mult succes în noul an universitar!”.
Și lector univ. Eduard Schuster de la Departamentul de Geografie le-a urat tinerilor succes în noul an universitar. ”Sunteți o generație a dinamicii, faceți parte dintr-o generație care își dorește rezultate rapide, dar veți învăța că pentru a vede rezultate palpabile vă trebuie cel puțin 5 ani pentru a începe să culegeți roadele unei pregătiri de calitate. Vestea bună este că turismul este unul din domeniile cele mai dinamice, nu doar ale geografiei, ci și ale economiei și vieții sociale în general. Așa că veți avea ocazia să nu vă plictisiți studiind la specializarea pe care ați ales-o”, a spus lector univ. Eduard Schuster.
Peste 550 de tineri vor studia în anul universitar 2024 – 2025 la Extensia Bistrița a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.