FOTO/VIDEO: Percheziții în mai multe județe din țară, inclusiv Bistrița-Năsăud. Ce caută polițiștii

În această dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) efectuează 103 percheziții domiciliare, în municipiul București și în alte 36 de județe din țară, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată. Perchezițiile vizează și județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.

În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu. După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid”, mai arată IGPR într-un comunicat remis presei.

În activități sunt angrenați peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.

Activitățile se desfășoară în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

ACTUALIZARE

În urma perchezițiilor efectuate de polițiști, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 53 de arme lungi neletale, de tir sportiv, cu aer comprimat, de diferite calibre, 10 pistoale de tir sportiv, cu aer comprimat, de diferite calibre, 22 de pistoale de autoapărare, cu gaze, de calibrul 9mm, 28 de arme de tip airsoft, un pistol de semnalizare, supus autorizării, 2 arme lungi cu proiectile din cauciuc, o armă lungă confecționată artizanal, 2 arbalete supuse notificării, 2 cartușe letale, 43 de articole pirotehnice, precum și 211 pachete de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă.

Armele ridicate vor fi supuse unei constatări criminalistice balistice, în vederea stabilirii categoriei din care fac parte.

error: Content is protected !!