FOTO/VIDEO: S-a semnat contractul de 1,5 milioane de euro pentru execuția lucrărilor de amenajare a unui heliport pe clădirea Spitalului Județean de Urgență Bistrița

 

 

În aproximativ 20 de luni, pe clădirea Spitalului Județean de Urgență Bistrița va exista un heliport pe care vor putea ateriza elicopterele SMURD în vederea preluării pacienților aflați în stare critică. Asta deoarece contractul privind execuția lucrărilor de amenajare a heliportului a fost semnat marți, de reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, ai unității medicale și ai companiilor care au câștigat licitația, iar în scurt timp vor începe și lucrările propriu-zise.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, licitația a fost câștigată de asocierea dintre companiile SC Grup Construcții EST SA (lider asociere)  și SC ABC DEVELOPMENT AVIATION SRL (asociat). Investiția se ridică la 1,5 milioane de euro și este asigurată din bugetul CJ B-N.

Durata contractului este de 20 de luni, dintre care două luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor. După cum am mai spus, obiectul contractului constă în construcția unui heliport pe terasa Spitalului Județean de Urgență Bistrița în vederea asigurării transportului pacienților pe cale aeriană cu elicopterele SMURD. (…) E o investiție pe care ne-am dorit-o foarte mult și mă bucur că am ajuns în acest stadiu. Avem finanțarea asigurată și sper ca executantul lucrărilor să se mobilizeze și să terminăm acest heliport într-un termen mai scurt decât cel prevăzut în contract”, a spus președintele CJ B-N.

Contractul prevede și înlocuirea acoperișului pe întreaga suprafață a unității medicale, precum și dotarea cu un lift care va conecta Unitatea de Primiri Urgențe cu heliportul.

Marius Cojocaru, asociatul unic al companiei SC Grup Construcții EST SA, a precizat că nu area niciun dubiu că lucrarea va fi finalizată cel puțin la termenul dat de contract. ”Este o lucrare reprezentantivă pentru noi, pentru județul Bistrița-Năsăud, dar și pentru întreaga țară. Suntem pe un teren nou, provocator. Sunt mândru că am semnat acest contract. Vreau să îl asigur pe domnul președinte că nu va dura 20 de luni. Nu pot acum să îi dau un termen pentru că nu știm cum va fi iarna și ar însemna să vorbesc acum neacoperit. Interesul nostru este să terminăm lucrarea cât mai repede, să ne luăm și banii. Nu am niciun fel de emoție că lucrarea nu va fi gata cel puțin la termen. În 17 ani de activitate a firmei nu am ratat niciun obiectiv. Toatele lucrările au fost de calitate și toți clienții ne recomandă. În rest, faptele vorbesc!”.

La rândul său, managerul unității medicale din Bistrița, Gabriel Lazany, a completat că va face în așa fel încât constructorul să aibă la dispoziție tot ceea ce are nevoie astfel încât să desfășoare lucrările cât mai rapid posibil. Heliportul va fi în strânsă legătură cu Unitatea de Primire Urgențe.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/423298488544914/

Președintele CJ Bistrița-Năsăud a mai precizat că acesta va fi cel de-al doilea heliport care va fi amenajat pe clădirea unei unități medicale din România. Primul este deja funcțional la Oradea, urmând ca și cel din Bistrița să devină funcțional în cel mult 20 de luni. De asemenea, și Spitalul Universitar din București are în plan realizarea unei investiții de acest fel.

 

error: Content is protected !!