Botezul Domnului este cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, de catre Sfantul Ioan Botezatorul, poarta si denumirea de „Epifania” sau „Teofania”, termeni care provin din limba greaca si inseamna „aratare”, „descoperire”.
De Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, preoții au sfințit apele!La Biserica de la Coroana, după săvârșirea Liturghiei, soborul de preoți a sfințit apele, la Panteon! La slujba au participat credincioșii celor 3 parohii iar la final, oamenii și-au luat ageasmă!
Agheasma Mare se consumă pe nemâncate timp de o săptămână!
După tradiție, vom gusta de opt ori din această apă sfințită; cifra opt ne amintește de veșnicie, de viața de veci, căci în Cartea Apocalipsei se vorbește despre ziua a opta, ce va urma după Judecata universală. Aghiasma Mare se ia pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi.
Nu mâncăm nimic înainte de împărtășirea cu Aghiasma Mare pentru a arăta că nimic din cele lumești, trecătoare nu este mai important decât hrana cea spirituală. După Sfânta Liturghie, întâi gustăm din Aghiasma Mare, apoi luăm sfânta anaforă. – conform doxologia.ro