La Hotelul Metropolis din Bistrița se desfășoară, pe parcursul zilei de vineri, Green Energy Forum, cel mai mare eveniment dedicat energiei regenerabile organizat până acum în municipiu.
La forum participă specialiști în domeniu și reprezentanți ai autorităților naționale și locale, voci care promovează dezvoltarea durabilă și energia regenerabilă. Printre invitați se numără ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, secretarul general al Guvernului României, Mircea Abrudean, reprezentanți ai mediului privat și ai unor companii de renume din Bistrița-Năsăud sau din țară, precum Rombat, Datacor, TeraPlast, Energobit, dar și cadre universitare.
La deschiderea evenimentului au luat parte și prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, primarul Bistriței, Ioan Turc, alături de alți reprezentanți ai autorităților locale.
În deschidere, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a mulțumit organizatorilor – Amprenta Advertising, PR Network – pentru că au ales ca locație municipiul Bistrița.
”Despre energia verde, despre rolul și beneficiile ei vor vorbi specialiștii. Eu pot să spun doar că județul Bistrița-Năsăud are strategia pregătită în ceea ce privește schimbările climatice și energia verde, este un județ cu foarte mult potențial, pe toate cele patru tipuri de energie verde – hidro, eoliană, solară și bio. De asemenea, mă bucur foarte mult că există finanțări în acest domeniu. Conform unei analize a Transilvania Business, deja în județ sunt peste 160 de companii care își produc consumul necesar de energie din energie verde. Totodată, și la nivelul Consiliului Județean am derulat câteva proiecte importante de reabilitări energetice, finanțate din funduri europene și cofinanțate din fonduri proprii, pentru a putea să eficientizăm aceste clădiri. Avem în derulare proiecte de circa 45 de milioane de lei pentru toate școlile speciale. Mai avem un proiect mare, realizat în parteneriat cu Primăria Lechința, o investiției de circa 35 de milioane de lei pentru un parc fotovoltaic care va asigura energia pentru toate instituțiile din subordinea Consiliului Județean și pentru cele din comuna Lechința. Într-un cuvânt, cred că este energia viitorului. Este evident, nu trebuie să fii foarte mare specialist să îți dai seama că sursele fosile vor fi din ce în ce mai scumpe, iar problemele climatice și măsurile legislative ne vor duce într-un fel sau altul către energie din surse regenerabile”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care le-a urat bun venit la Bistrița tuturor participanților.
La rândul său, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, a felicitat organizatorii pentru acest demers.
”Este important să avem cât mai multe astfel de evenimente care să promoveze parteneriatul dintre administrația publică centrală, locală și mediul de business și sper ca măcar o parte din ideile care vor reieși ca urmare a discuțiilor de astăzi să se poată regăsi ulterior în ceea ce noi ne propunem să facem la nivelul administrației centrale. (…) Este important să avem cât mai multe oportunități de a asculta ceea ce dumneavoastră propuneți pentru că ideile inovatoare vin din mediul privat, iar noi avem datoria să încercăm să le punem în practică”, a spus Mircea Abrudean.
În cadrul Green Energy Forum au loc prezentări susținute de experți în domeniu, care și-au propus să aducă în fața publicului cele mai bune practici și studii de caz din industrie.
Speakerii vor aborda subiecte de interes, precum tranziția la energia verde, prevederi legale și soluții pentru stimularea pieței serviciilor energetice, soluții de digitalizare în energie și securitate cibernetică și mecanisme de finanțare pentru investițiile în capacități noi de producere a energiei verzi.
Green Energy Forum oferă acces la noutățile în materie de energie verde și vine și cu soluții la provocările din acest domeniu.
Evenimentul este transmis live pe Facebook, pe pagina Green Energy Forum Bistrița: