La data de 3 aprilie se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Române. În județul Bistrița-Năsăud, această zi este marcată în avans, în orașele Beclean și Bistrița fiind organizate o serie de activități destinate în special copiilor.
Seria activităților a debutat miercuri, când jandarmii au fost prezenți în Parcul Central al orașului Beclean, unde a fost amenajat un punct de informare. Acesta a fost vizitat de un număr mare de copii curioși să afle mai multe despre meseria de jandarm și activitatea Jandarmeriei Române.
Acțiunile menite a marca Ziua Jandarmeriei Române vor continua și pe parcursul zilei de joi, la Bistrița. Și în zona BIG din municipiu va fi organizat un punct de informare.
În cadrul acestor puncte de informare sunt organizate ateliere de prezentare a tehnicii folosite de jandarmi în diferite misiuni. De asemenea, sunt prezentate o parte dintre autovehiculele aflate în dotarea Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
La toate aceste activităţi participă şi câinii de serviciu ai jandarmilor bistriţeni – Sașa și Ara, care constituie mereu un punct de atracţie pentru vizitatorii de toate vârstele.
Anul acesta se împlinesc 172 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.