Polițiștii de la Prevenirea Criminalității și cei ai Biroului Județean de Transporturi Bistrița-Năsăud au complotat cu Moș Crăciun și, împreună cu bătrânelul, au călătorit astăzi cu trenulețul lui. Și-au dorit să întâlnească copii pe care să-i pregătească pentru sărbători și vacanță în siguranță.
După întâlnirea emoționantă a copiilor cu Moșul, polițiștii le-au pregătit celor mici surprize dulci, dar și baloane și broșuri cu mesaje preventive. Polițiștii au discutat cu ei despre cum trebuie să se comporte într-un mijloc de transport în comun ca să fie în siguranță, despre cum trebuie să se comporte la școală, în drum spre școală sau acasă. Având în vedere că se apropie vacanța, polițiștii le-au explicat celor peste 80 de copii, care s-au aflat astăzi în tren, principalele reguli pentru ”Siguranță de nota 10” și le-au dăruit broșura cu cele mai importante recomandări.
La final, pentru că și-au însușit temeinic cunoștințele, copiii au primit baloane pe care au scris una dintre regulile de comportament învățate astăzi, alături de polițiști.
Dat fiind faptul că ne aflăm în apropierea sărbătorile de iarnă, poliţia bistriţeană recomandă copiilor să ţină cont de următoarele recomandări, pentru a avea parte de o vacanţă de iarnă reuşită:
- Evitaţi să vă jucaţi pe lacuri, râuri sau bălţi îngheţate, chiar dacă gheaţa pare suficient de solidă pentru a vă susţine, pentru a elimina riscul unei accidentări;
- Alegeţi-vă locurile de joacă (patinaj, săniuş) în spaţii adecvate, departe de arterele rutiere intens circulate şi suprafaţa carosabilă a şoselei. Nu vă îmbrânciţi şi nu vă împingeţi în apropierea drumului public;
- Deşi atracţia este mare vă reamintim că este periculos să vă agăţaţi săniuţele de autovehicule sau vehicule cu tracţiune animală;
- Nu traversaţi drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai după ce v-aţi asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;
- Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
- După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, folosiţi îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor;