La Monumentul Deportaţilor, situat pe strada General Grigore Bălan din municipiul Bistrița, au fost comemorate, marți, 9 octombrie, victimele Holocaustului. Ceremonia a început cu depunerea de coroane de flori, după care reprezentanți ai autorităților locale au rostit scurte alocuţiuni.
Printre cei care au asistat la eveniment se numără prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Puica, și alți reprezentanți ai autorităților locale, dar și elevi.
Ziua Holocaustului este celebrată anual, pe 9 octombrie, dată la care, în 1941, a început deportarea evreilor.
Din Bistriţa-Năsăud, peste 6.000 de evrei au fost luaţi din casele lor în iunie 1944 şi deportaţi în Germania. Din cauza condiţiilor grele, 300 de evrei au murit înainte de a fi deportaţi şi au fost înmormântaţi în incinta lagărului, într-o groapă comună. Dintre cei care au fost transportaţi cu trenurile în Germania, doar 700 au reuşit să se mai întoarcă acasă.
Așadar, evreii de pe aceste locuri au fost victime ale politicilor rasiale, antisemite, discriminatorii și criminale. Bărbați, femei, copii și bătrâni au părăsit satele și orașele pentru a fi deportați. Mii de suflete nevinovate au dispărut.
Cu prilejul comemorării acestei zile, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a transmis un mesaj: ”Holocaustul a reprezentat poate cea mai neagră pată a istoriei Europei moderne, care din păcate, nu a ocolit județul nostru. Doresc să îmi exprim compasiunea pentru familiile celor peste 6.000 de evrei deportați din Bistrița în lagărele de la Auschwitz – Birkenau și Transnistria, în primăvara anului 1944. Sacrificiul lor, alături de cel al milioanelor de evrei din întreaga lume au constituit un element important pentru consolidarea unei societăți democratice. Astăzi, nu putem decât să ne aducem aminte cu tristețe de acele evenimente și să învățăm cu toții că excesele de putere, indiferent ale cui ar fi, nu trebuie tolerate sub nicio formă. Comunitatea evreiască aduce un aport valoros la binele comun și la patrimoniul cultural al județului Bistrița-Năsăud, prin urmare, consider că este firesc să răspundem acestei fidelități printr-un gest de aducere aminte față de cei care au suferit pentru asumarea propriei istorii. Această zi a fost marcată pentru prima oară în România, fiind instituită printr-o hotărâre de guvern, la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel”.
Cei peste 6.000 de evrei bistriţeni sunt parte integrantă a celor peste 170.000 de evrei de pe teritoriul Transilvaniei şi peste 80.000 din vechiul Regat, totalizând aproximativ 250.000 de victime nevinovate deportate în lagărele de la Auschwitz şi Birkenau.
FOTO: Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Ionel Boca