Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a marcat, joi, Ziua Protecţiei Civile din România, prilej cu care la sediul instituției a fost organizat un ceremonial militar la care au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, dar și comandanţii unităţilor M.A.I. şi M.Ap.N, împreună cu şefii structurilor judeţene cu care pompierii colaborează zilnic în misiuni.
”Sunteți armata noastră pe timp de pace! Vă urez ca și în acest an să aveți mult succes în misiunile pe care le veți îndeplini și chiar dacă nu vreau să fie nici un eveniment negativ-major la care să vă demonstrați abilitățile, îmi doresc să fiți bine pregătiți așa cum ați fost întotdeauna. În urmă cu 4 luni, cei mai mulți dintre dumneavoastră ați participat la cel mai mare exercițiu de protecție civilă din ultimii 20 de ani din UE, ”SEISM 2018” și vă felicit pentru profesionalismul și curajul de care ați dat dovadă atunci și la fiecare misiune! La mulți ani tuturor și mult succes!” a transmis prefectul Ovidiu Victor Frenț, prezent la eveniment.
În acest cadru festiv al ceremonialului, patru cadre militare ale unităţii, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă, au fost înaintate în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, astfel:
– în gradul de plutonier adjutant şef: plt.maj. Pavelea George;
– în gradul de plutonier adjutant: plt. maj. Baczonyi Karoly Samuel şi plt. maj. Timiş – Varga Adrian Ioan;
– în gradul de plutonier major – plt. Cicşa Pamfir Timoftei.
Activitatea s-a încheiat cu prezentarea noilor echipamente şi mijloace de intervenţie intrate în dotarea unităţii în cursul anului trecut, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al Consiliului Judeţean Bistriţa – Năsăud.
”Pe lângă numeroasele atribuţii şi misiuni pe care le au de îndeplinit, salvatorii noştri intervin în diverse situaţii de urgenţă, de la incendiile cu care s-au confruntat mereu, până la inundaţii, cutremure, alunecări de teren, descarcerări, asistenţă medicală de urgenţă, salvări de persoane şi animale din diferite situaţii, asanări de muniţie neexplodată din timpul conflictelor armate, deblocare, depoluare, protecţie N.B.C.R. şi decontaminare, filtrare şi transport de apă, iluminat, protecţie a bunurilor materiale şi valorilor din patrimoniul cultural, acordare de sprijin pentru supravieţuirea populaţiei afectate şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor în caz de situaţii de urgenţă, toate acestea având un singur scop – acela de a proteja cetăţenii, bunurile acestora şi mediul înconjurător de efectele distructive ale situaţiilor de urgenţă” arată Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
FOTO: Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud