După ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița ar fi campion în regiunea de Nord-Vest la cerut șpagă, managerul unității medicale, Gabriel Lazany, a susținut vineri o conferință de presă în care a făcut o serie de precizări pe marginea acestui subiect privind șpaga din spital.
”M-am gândit foarte mult dacă merită sau nu merită să ies cu un punct de vedere cu privire la ultimele apariții în presa publică legat de șpaga din spitale și de faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița este șpăgarul numărul 1 al Transilvaniei. Am consultat și eu datele prezentate de acel ONG care a făcut public acest sondaj și vă pot citi câteva informații. De exemplu, în luna martie 2023, şase persoane au răspuns afirmativ, în februarie 2023 – 0, în ianuarie 2023 – 3, în cursul anului trecut – 1, 2, 2, 1, 4, 1, 0, 1, 3, 1. Mi se pare un pic irelevant cum s-au stabilit procentele şpăgarilor. Spun acest lucru pentru că de la spitalul nostru s-a răspuns de către 279 de persoane la acel chestionar. Ca să fie clar pentru toată lumea, chestionarul respectiv îl trimite Ministerul Sănătăţii tuturor pacienţilor care au fost internaţi în spital. În luna martie, au fost internaţi în spital 3.870 de pacienți, pe diferite forme de spitalizare. Am avut 2.623 pe spitalizare continuă, 202 spitalizare continuă cronici, 39 pe paliaţie şi 1.006 în spitalizare de o zi. Deci din 3.870 de pacienţi, şase au răspuns afirmativ. Eu cred că 6 raportat la 3.870 – cât este numărul real de pacienți – este totuși un număr mic. Matematica este frumoasă şi putem să o interpretăm cum vrem noi. Ca să dau un exemplu, dacă doi oameni se întâlnesc şi unul mănâncă două pâini şi unul niciuna, în medie fiecare a mâncat o pâine, dar în realitate unul este rupt de foame şi unul sătul. Așa e și cu aceste procente. Dacă făceam raportarea la numărul real de pacienţi – 3.870, procentul ar fi ieşit 0,2%, ceea ce probabil ar fi fost irelevant şi nu ar fi plăcut. Însă, dacă vrem să căutăm senzaționalul, prezentăm datele într-un anumit fel. (…) Raportat la numărul de pacienți pe care l-am avut în luna martie, mie mi se pare total irelevant procentul și mai ales tam-tam-ul care se face la nivel național pe acest subiect”, a spus Gabriel Lazany.
Totuși, managerul SCJU Bistrița spune că nu exclude că ar fi existat și cazuri de acest fel, dar susține că el nu a fost informat despre asemenea situații.
”Să presupunem că datele sunt reale, nu putem să negăm declaraţia unui om. Şase pacienţi au declarat că au dat şpagă sau foloase necuvenite. Ei, în mod normal, ar fi trebuit să sesizeze organele abilitate de drept. Poate le-au sesizat, dar eu nu am primit nicio informare în acest sens. Dacă au fost sesizate, rog organele abilitate de drept să îşi facă treaba şi să-i prindă pe cei care au solicitat aceste bunuri şi foloase băneşti necuvenite”, a adăugat Gabriel Lazany.
Mai mult, Gabriel Lazany afirmă că rata de răspuns la acest chestionar este foarte mică în cazul pacienţilor care sunt mulţumiţi de serviciile de care au beneficiat în spital.
”Din propria mea experiență de manager de spital, vă spun că rata de răspuns a pacienților mulțumiți este foarte mică. Pacienţii care sunt mulţumiţi nu mai pierd timpul să completeze acel chestionar. Aceasta e realitatea. Din punctul meu de vedere, procentul real este de 0,2%”, a completat Lazany.
Managerul SCJU Bistrița a reamintit că, încă din anul 2019, pacienţii care se internează în spital dau o declaraţie în scris prin care se angajează că nu vor oferi foloase necuvenite cadrelor medicale, ei fiind informați în mod clar cu privire la sumele care vor fi achitate legal pentru coplată.
”Spitalul Județean, în anul 2019, a fost primul spital din România care la internare aduce la cunoştinţa tuturor pacienţilor obligaţiile pe care le au de plată conform prevederilor legale. (…) Fiecare pacient dă o declaraţie în momentul în care se internează prin care se angajează că nu va oferi plăți suplimentare personalului medical”, a menționat Lazany.
Întrebat dacă exclude că în cadrul unității medicale pe care o conduce s-ar mai oferi și primi foloase necuvenite, sursa citată a răspuns: ”Nu exclud lucrul acesta, dar vreau ca pacienţii şi aparţinătorii să înţeleagă că banii pleacă din buzunarul lor. Ei trebuie să respecte ce au declarat şi au semnat şi să anunţe organele abilitate pentru a putea să scoatem din unitate pe cei care au astfel de pretenţii. Eu nu am cum să fac lucrul acesta dacă nu am sprijinul celor care dau. Este un lucru cert”.