Spitalul Județean de Urgență Bistrița nu a primit niciun ban la rectificarea bugetară a Guvernului Orban, cu toate că unitatea medicală a solicitat 14 milioane de lei pentru continuarea investițiilor.
”Am făcut o solicitare de 14 milioane lei, dar nu am primit nimic la rectificare. Eu sper să primim buget de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru funcţionare. Pentru investiţii, mai mult ca sigur nu vom mai primi pentru că, în conformitate cu prevederile legale, după data de 31 octombrie nu mai pot fi alocate fonduri pentru investiţii. În fiecare an, când se face semnarea contractului şi alocarea bugetară, de obicei, la spitale, cel puţin la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, trimestrul IV rămânea parţial necontractat. Anul acesta am avut contractată inclusiv luna noiembrie, a fost chiar foarte bine, dar la servicii contracte, până în acest moment, cu CAS pentru luna decembrie, suma este zero”, a precizat Lazany, care a mai completat că speră că suma ce va fi contractată să fie măcar la nivelul celei de luna trecută pentru ca activitea să continue în condiții normale.
Rectificarea bugetară pentru acest an a fost adoptată de Guvernul Orban în ședința din data de 28 noiembrie. Referitor la acesta, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a spus că instituția pe care o conduce a primit ”zero cu minus”.
”Am primit şi noi zero cu minus, adică ne-au retras banii pentru persoanele cu CES (n.r. – cerințe educaționale speciale). Ne-au retras toate sumele alocate persoanelor cu CES. Nu m-a întrebat nimeni ca să ştiu să vă dau o explicaţie. Nu m-a consultat nimeni. (…) Am primit zero cu minus, adică retragerea sumelor din buget pe care le aveam pentru persoanele cu CES. S-ar putea să le plătească ei direct. Nu știu, nu vreau să fac alte comentarii pentru că nu am alte detalii”, a declarat Emil Radu Moldovan, care a mai completat că instituția pe care o conduce nu a solicitat nimic la rectificarea bugetară. ”Nu am solicitat nimic la rectificare pentru că nu aveam speranţe”, a mai adăugat Moldovan.
Totuși, președintele CJ Bistrița-Năsăud dă asigurări că administraţia judeţeană dispune de bani pentru investiții și că așteaptă să primească doar banii pentru funcționare. ”Eu sper ca Moșul galben să aibă la el măcar geanta cu obligațiile, nu pe cea cu cadouri. Consiliul Judeţean e bogat, am gândit aşa de bine perioada aceasta încât avem toate resursele necesare. (…) Sperăm să primim bani de funcţionare, dar dacă nu, eu sunt dispus să lucrez şi pro bono pentru cetăţeni, nu ştiu dacă şi colegii mei”, a mai precizat Emil Radu Moldovan.
Cred ca era normal sa nu primiti bani pentru funcționare daca acest lucru inseamna salarii,consumabile,benzina și motorina pentru cumpărăturile personale de sărbători,fasole cu ciolan etc.Toti cei care bănuiesc pe ca se duc banii „de functionare” sunt de acord ca nu îi meritat.Daca ati fi bine intenționați, nu v-ati gândi numai la cheltuieli ,ati dimensiona cheltuielile la nivelul necesarului și v-ati strădui să faceți cumpărăturile necesare la pretul de fabricatie a necesităților.Consiliul județean nu este o crâșmă trebuie analizate atribuțiile,dimensionare munca ,aprobate organigramă in functie de acestea și plătite salarii după munca necesară și efectuată. Idem la primării,deconcentrate etc.DE UNDE SA STII TU RADU MOLDOVAN TOATE ACESTEA?