Fostul liberal Gabriel Ștefoi este coordonator interimar al organizației AUR Bistrița, anunțul cu privire la această numire fiind făcut vineri, într-o conferință de presă, de deputatul de Maramureș Darius Pop, coordonator regional al AUR.
Darius Pop e omul lui Simion, pe zonă! A venit să-l NUMEASCĂ pe Ștefoi președinte pe Bistrița!
”Facem publică numirea domnului Gabriel în funcția de coordonator al municipiului Bistrița. Ne bucurăm, vă oferim toată încrederea noastră și vă oferim mult succes pe acest parcurs. Vom da tot ce avem mai bun pentru cauză, pentru AUR și pentru comunitatea din care facem noi parte”, a spus deputatul Darius Pop.
La rândul său, Gabriel Ștefoi a precizat că și-a propus să construiască o organizație puternică.
Gabriel Ștefoi, despe candidatura de PRIMAR: „De ce NU?”
”Mă bucur că fac parte din marea familie AUR. Cred că împreună suntem mai puternici, mai constructivi, pentru fiecare sat, comună și oraş. Unitatea dată de domnul preşedinte George Simion, împreună cu ambiţia lui, cu devotamentul lui și simpatia față de țară au crescut partidul. (…) În ce mă privește, sunt un antreprenor bistriţean, activ politic. Fac politică din plăcere și nu de curiozitate. Când spun acest lucru mă refer la faptul că politica nu-mi aduce foloase materiale şi nu mi-a adus niciodată.
Curiozitatea e pentru a-mi demonstra mie că pot să ajut comunitatea locală şi cea naţională cu tot ceea ce îmi stă în putere. Așadar, vă rog să fiţi alături de mine, să muncim împreună, să ne cunoaştem atuurile şi să demonstrăm că Bistriţa este o forţă. (…) Am o relație extraordinar de bună cu domnul George Simion. Aș vrea să avem o strategie unitară pe 2024. Am să fac o opoziție constructivă față de celelalte partide politice”, a precizat Gabriel Ştefoi.
Întrebat dacă se gândește să intre în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Bistrița, Gabriel Ștefoi nu a exclus o posibilă candidatură. ”De ce nu? Mă întind. Nu sunt genul care să mă opresc. Sunt genul bătăios. Dacă îmi fac treaba și dacă conducerea de la București vede că am rezultate, atunci de ce nu?”, a mai spus Ștefoi.
Dragoș Hârjoabă, despre organizațiile AUR din Județ!
La rândul său, coordonatorul județean al AUR, Dragoș Hârjoabă, a afirmat că AUR are în prezent organizaţii în jumătate din unităţile administrativ-teritoriale din județ, în vreme ce în alte localităţi există grupuri de iniţiativă care trebuie să îndeplinească condiţii de vechime pentru a fi considerate organizaţii.
”După ce vor îndeplini condiția de vechime, ne mai trebuie şapte organizaţii ca să depăşim 60%. Nu ne-am gândit la ideea de alegeri până acum. Noi ne-am gândit la ideea de a ne extinde şi a găsi oameni buni. Suntem încă în momentul când avem vrem timp să filtrăm. La anul vor fi la uşi foarte mulţi şi nu vom mai avea timp de filtrare, de aceea acum avem timp să analizăm oamenii care vin şi să luăm decizii în fiecare localitate. Eu cred că încă avem timp să alegem oameni buni. Noi asta ne dorim, să aducem oameni buni cu care să putem ieşi mândri în faţă la următoarele alegeri”, a spus Dragoş Hârjoabă.