Garda Națională de Mediu a definitivat procedura confiscării bunurilor și mijloacelor cu care se produc contravenții și infractiuni de mediu.
”Aviz celor care abandonează deșeuri și celor care deversează, în mod ilegal, reziduuri în ape și în canalizări, celor ce braconează și, în general, tuturor cetățenilor care încalcă prevederile legislației de mediu! De acum, toți aceștia riscă foarte mult”, transmite Garda Națională de Mediu.
Astfel, în afară de aplicarea unor amenzi usturătoare, sau după caz, înaintarea unor dosare penale, comisarii Garzii Naționale de Mediu pot confisca toate mijloacele cu care se produc aceste infracțiuni sau contravenții.
”Ne referim, aici, la autoturisme, remorci, autoutilitare, autospeciale, bărci, motoare, unelte de pescuit”, mai transmite GNM.
Potrivit noii proceduri, sunt supuse confiscării următoarele categorii de bunuri:
- bunurile destinate săvârşirii contravenţiei;
- bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei;
- bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei.
În urma întocmirii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, comisarii GNM indisponibilizează bunurile în vederea confiscării, urmând ca sancţiunea complementară de confiscare să rămână obligatorie şi executorie la pronunţarea instanţelor de judecată, printr-o hotărâre definitivă, în cazul contestării procesului-verbal.
În cazul mijloacelor de transport indisponibilizate în vederea confiscării care aparţin unei alte persoane decât contravenientul, comisarul anunţă, în termen de maximum 24 de ore, organele de poliţie pentru a fi lăsate spre păstrare acestora, până la identificarea proprietarului mijlocului de transport pentru tragerea la răspundere.
FOTO: Garda Națională de Mediu