Opt percheziții domiciliare au fost efectuate de polițiștii și procurorii din Bistrița-Năspud, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals informatic.
”La data de 11 martie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița au efectuat 8 percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals informatic în formă continuată. Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor este estimat la aproximativ 938.000 de euro. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2020, un grup infracțional organizat, format din opt persoane, dintre care șapte angajați ai unei societăți pe acțiuni, ar fi indus în eroare și prejudiciat societatea, prin derularea a peste 100 de operațiuni frauduloase, constând în lansarea unor comenzi fictive, în numele unor clienți tradiționali. Ulterior, comenzile ar fi fost implementate în sistemul informatic de gestiune, mărfurile produse ar fi fost livrate către alți beneficiari, iar membrii grupului și-ar fi însușit contravaloarea mărfurilor”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
La percheziții, polițiștii au descoperit și ridicat laptopuri, telefoane mobile, memory stick-uri și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
Au fost conduse la audieri șase persoane, iar ulterior, față de trei dintre acestea, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Față de alte două persoane, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Astăzi, 12 martie, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pentru două dintre persoanele reținute și au propus Tribunalului Bistrița-Năsăud luarea măsurii arestării preventive față de liderul grupării.
Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând a fi dispuse măsurile legale.