Guvernul a anunțat, duminică, că a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional și că se așteaptă ca procesul educaţional să fie reluat. Cu toate acestea, sindicaliștii sunt dispuși să continue greva generală, motivând că Guvernul nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie.
În ceea ce privește ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a anunțat că vor beneficia de aceste majorări de venit peste 270.000 de persoane.
”Astăzi voi anunţa faptul că Guvernul României a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din educaţie. Iniţiatorii actului normativ, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care răspunde de asigurarea surselor europene pentru implementarea acestor măsuri şi Ministerul Educaţiei, le vor posta în procesul de transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să ajungă pe masa Guvernului şi în cel mai scurt timp să fie şi aprobată. Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 de milioane de lei, cu resurse europene 410 milioane de lei, bani europeni prin Programul Educaţiei şi Ocupare, respectiv 313 milioane de lei din bugetul naţional. În total 723 de milioane de lei care se vor adăuga la cele 300 de milioane de lei alocate pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa 8, lucru care s-a întâmplat deja vineri. Împreună sunt 1,23 de miliarde de lei pe care Guvernul le alocă în acest zile pentru majorările veniturilor personalului din sistemul educaţional. Sunt 273.532 de beneficiari”, a spus Dan Cărbunaru.
Potrivit acestuia, toţi angajaţii din Educaţie vor primi majorări de venituri, însă în ”mod diferenţiat”.
”Practic, toţi angajaţii din sistemul de învăţământ, care vor primi în mod diferenţiat – mă voi referi aici la ceea ce se va aloca personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv personalului nedidactic – următoarele sume: cei 2.500 de lei, care reprezintă măsuri de susţinere, fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare salarială, care va asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, acoperirea parţială a costurilor generate de rata inflaţiei şi tranziţia spre noua grilă de salarizare; pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi alte sume, în total, 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, care vor primi aceşti aceşti bani în iunie şi în septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 de lei în luna iunie şi, practic, în săptămânile care urmează şi 1.500 de lei în luna octombrie, aşa cum am anunţat”, a adăugat Cărbunaru.
El a menționat acest nou pas este dovada faptului că Guvernul tratează cu mare seriozitate nevoile reale şi aşteptările oamenilor care lucrează în sistemul educaţional.
Întrebat dacă Guvernul României se așteaptă ca prin adoptarea acestor măsuri, greva să înceteze, purtătorul de cuvânt al Executivului a răspuns: ”Guvernul României se așteaptă ca procesul educațional să fie reluat, deoarece cu toții- guvernanți, sindicate, oameni din sistemul didactic în general, părinți și elevi – ne dorim ca sistemul educațional să fie repornit, copiii să-și încheie anul școlar și mai sunt doar câteva zile în acest sens, iar aceia dintre ei care trebuie să meargă să-și dea evaluările sau să susțină examenele, să se pregătească, în cazul celor de clasa a XII-a, de admitere la facultate, să poată să facă acest lucru. Contăm pe buna credință și pe capacitatea de a înțelege importanța acestui moment pentru toți cei care funcționează în sistemul educațional. Disponibilitatea Guvernului nu doar la dialog, ci și de a veni cu măsuri concrete, este reală. Am prezentat astăzi doar două exemple recente, care împreună cumulează peste 1 miliard de lei, o sumă importantă, care nu era inclusă în bugetul de stat și pentru care Guvernul a găsit deja resurse pentru a putea compensa acele nevoi cu caracter tranzitoriu până la momentul în care, peste doar câteva săptămâni, noua lege a salarizării, incluzând aici ca prioritate educația, va putea oferi, ca soluție așteptată de sindicate. Acest lucru se întâmplă prin dialog și nu prin blocarea sistemului educațional. De aceea, Guvernul, inclusiv după discuțiile și întâlnirile nu doar cu liderii sindicali, ci și cu reprezentanții părinților și ai copiilor, consideră că este necesar, și anume, ca profesorii noștri, învățătorii noștri, să revină la catedră, acolo unde copiii îi așteaptă”.
RĂSPUNSUL SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE
Sindicatele au reacționat la scurt timp după anunțul Guvernului și au precizat că greva continuă pentru că Guvernul nu a rezolvat cerinţa esenţială.
”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” consideră că Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest. După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime/vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem? De vineri am așteptat invitația la discuții, însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului. Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar. Faptul că Guvernul României refuză să emită un astfel de act normativ, care să garanteze ceea ce a fost eliminat din Legea Învăţământului Preuniversitar și ceea ce s-a convenit în decembrie 2022 cu prim-ministrul Nicolae Ciucă (o grilă de salarizare potrivit căreia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea să țină cont de grade și de vechime) îi face pe angajați să creadă că, de fapt, Executivul nu dorește nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învățământ. Menționăm că, la ultimele negocieri avute cu reprezentanții Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările noastre au fost clare: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice, și emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%”, au transmis într-un comunicat de presă sindicaliștii din Educație.