Tânărul rănit în accidentul produs la finele săptămânii trecute pe DN 17C, în localitatea Telciu, începe să își revină, starea sa fiind stabilă, potrivit informațiilor comunicate joi de Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
”Starea pacientului în vârstă de 20 de ani, din județul Suceava, victimă a accidentului grav de la Telciu, este stabilă, momentan cu evoluție favorabilă. Tânărul – care a ajuns la UPU Bistrița cu politraumatism, iar ulterior supus unei intervenții chirurgicale de Urgență – a fost transferat de la Secția ATI la Secția Chirurgie generală, fiind conștient, cooperant, stabil hemodinamic și respirator”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.
Accidentul în care a fost rănit tânărul a avut loc la data de 8 ianuarie, pe DN 17C, în localitatea Telciu. În urma acestuia, trei persoane și-au pierdut viața.