În starea de alertă procesele civile și penale se pot desfăsura online

Ministerul Justiţiei a anunţat că, odată cu intrarea în vigoare a Legii privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale se vor putea desfăşura online.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, legea care prevede acest lucru a fost elaborată toamna trecută şi a intrat în vigoare în data de 2 mai.

Până acum, utilizarea mijloacelor de comunicare online era acceptată doar în cazul audierilor din procesele penale, cu acordul persoanei în cauză.

Concret, Legea privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 ( Legea nr. 114/2021) aduce următoarele noutăţi:

  • În procesele civile – când este posibil, cu acordul părților, instanțele pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare fără participarea fizică a părţilor în sală de judecată, în format videoconferință.
  • În procesele penale – persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferință, fără a fi necesar acordul acestora. Aceste dispoziții nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpați minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească și şedinţele de judecată declarate nepublice.

Noile dispoziții se aplică pe durata stării de alertă, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia.

Ne dorim ca desfăşurarea online a şedinţelor de judecată să devină o normalitate, dincolo de situaţiile excepţionale. În acest sens, Ministerul Justiţiei lucrează, în prezent, la mai multe proiecte de digitalizare a instanţelor de judecată, cum ne-am asumat de altfel în Programul de Guvernare”, precizează Ministerul Justiției.

Legea poate fi consultată AICI.

error: Content is protected !!