În urma accidentelor de la Nepos și Beclean vin și AMENZILE. Societățile care deszăpezesc drumurile naționale, sancționate de polițiști

În această dimineață, două accidente rutiere s-au petrecut pe două drumuri naționale care tranzitează județul Bistrița-Năsăud – DN 17, la Beclean și DN 17 D, la Nepos.

Ambele evenimente s-au produs, potrivit polițiștilor bistrițeni, din cauză că drumul era acoperit cu zăpadă și mâzgă, dar și din cauza șoferilor care se aflau la volanul mașinilor implicate în accident. Aceștia nu au adaptat viteza la condițiile de drum și astfel au provocat accidente.

Polițiștii bistrițeni care au efectuat cercetări la locul producerii evenimentelor rutiere au stabilit că vor aplica amenzi și drumarilor, care nu au intervenit corespunzător pe carosabil.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, ”în ambele cazuri (Beclean și Nepos) vor fi aplicate sancțiuni contravenționale conform Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Sancțiunile vor fi aplicate în baza articolului 105, punctul 28 – neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare”. Sancţiunile prevăzute de lege în acest caz sunt între 21 şi 100 de puncte de amendă.

Drumurile naţionale care tranzitează judeţul nostru, în total circa 300 de km, sunt DN 17 (Dej – Piatra Fântânele), DN 15 A (limită Mureş – Sărăţel), DN 17 C (Bistriţa – Năsăud – Salva – Romuli) şi DN 17 D (Beclean – Salva – Sîngeorz-Băi – Rodna – Pasul Rotunda).

Având în vedere condițiile meteo din această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a suplimentat numărul echipajelor de polițiști care acționează pentru monitorizarea traficului rutier, în tot județul.

Poliţia Română recomandă : 

Să adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic. Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia bistrițeană recomandă de asemenea conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Pietoni, luați-vă toate măsuri de precauţie, pentru a fi siguri că sunteți observaţi în trafic de către şoferi! Circulați, pe cât posibil, doar pe trotuare, faceți traversarea străzii prin locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunteți siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!

De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor agenţilor de circulaţie, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.

 

 

error: Content is protected !!