În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Buduș, comuna Budacu de Jos, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la biserica parohială, a sfințirii Monumentului Eroilor și a Capelei Mortuare din sat. De asemenea, au fost sărbătoriți 679 de ani de la prima atestare documentară a localității Buduș (1345-2024) printr-o serie de manifestări organizate de Primăria și Consiliul Local al comunei Budacu de Jos, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Buduș.
În fața bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost întâmpinat, conform tradiției, cu pâine, sare și flori, de un grup de copii și tineri îmbrăcați în straie tradiționale, alături de soborul de clerici și oficialitățile locale.
De la ora 9:30, ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica parohială, sfințită în urmă cu 117 ani, de primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În continuare, pe un podium special amenajat în fața lăcașului de cult, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a fiilor satului și a numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Din soborul slujitor au făcut parte: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Cornel Coprean, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, directorul Radio Renașterea – arhidiaconul Dan Văscu, preotul paroh Teofil Moldovan și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Vocația misionară a femeii creștine”, vorbindu-le celor prezenți despre virtuțile femeii creștine și despre rolul covârșitor pe care femeia îl are în viața Bisericii și a societății.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca. La chinonic, studentul teolog Alexandru Echim, fiu al satului, a interpretat pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Teofil Moldovan a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor implicați în viața și activitățile parohiei, precum și tuturor celor prezenți la sărbătoarea satului. În semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Sfânta Mahramă a Domnului nostru Iisus Hristos și un ștergar tradițional.
Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, Mitropolitul Andrei i-a oferit parohului Teofil Moldovan Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. Domnul Ionuț Raul Simionca a primit „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Primarul comunei Budacu de Jos – domnul Florin Sandu Simionca, secretarul Primăriei comunei Budacu de Jos – domnul Florin Ioan Vărărean și doamna Dana Cristurean au fost distinși cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, cântărețul bisericesc – domnul Dorel Cloșcă și îngrijitoarea bisericii – doamna Liana Rus au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
Sfințirea Monumentului Eroilor și a Capelei Mortuare
De la ora 13:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a sfințit Monumentul Eroilor din cele Două Războaie Mondiale (ridicat pe locul vechiului monument, în cursul anului 2024) și Capela Mortuară (construită în anul 2023), ambele amplasate în centru satului, în proximitatea Școlii și a Căminului Cultural din Buduș. Acestea au fost realizate de Primăria și Consiliul Local al comunei Budacu de Jos.
Pe monument au fost gravate numele celor 33 de eroi locali, fii ai satului Buduș, căzuți pe câmpurile de luptă din Primul și Al Doilea Război Mondial. Astfel, la finalul ceremoniei de inaugurare și sfințire a monumentului, au fost evocați cei care și-au dat viața pentru patrie, iar urmașilor acestora li s-au conferit plachete comemorative, în semn de recunoștință și apreciere față de jertfa înaintașilor. Plachetele au fost înmânate de primarul comunei Budacu de Jos – Florin Sandu Simionca.
Cu acest prilej, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți despre importanța cinstirii eroilor neamului românesc și a evidențiat faptul că trebuie să ne preocupăm de felul în care îi înmormântăm pe cei dragi, adormiți întru Domnul, arătând utilitatea unei capele mortuare pentru comunitate.
679 de ani de la prima atestare documentară a localității
Evenimentele prilejuite de aniversarea a 679 de ani de la prima atestare documentară a localității Buduș (1345-2024) au culminat la Căminul Cultural din Buduș, unde, de la ora 18:00, a avut loc premierea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, a fost prezentată istoria localității și a fost vizionat filmul documentar-etnografic „Nuntă la români”, realizat în anul 1971 la Buduș.
La manifestări au participat oficialități militare și civile, distinși invitați, numeroși localnici și fii ai satului.
Scurt istoric
Localitatea Buduş din comuna Budacu de Jos, județul Bistrița-Năsăud, este atestată documentar din anul 1345. Astfel, conform documentelor, „la 25 mai 1345, capitlul de Alba Iulia adevereşte că Ioan, fiul lui Petru de Bistriţa, şi fratele său, Petru, au dat doamnei Ecaterina, soţia comitelui Henchmann de Aiud, drept pătrime de fiică, o treime din moşia Buduş”. Anul acesta, la data de 25 mai 2024, localitatea Buduș va împlini 679 de ani de la prima atestare documentară.
Parohia Ortodoxă Buduş apare în documente încă din anul 1405, când aparţinea de Episcopia de Alba Iulia. În centrul satului, în mijlocul unui cimitir, se păstrează urmele unei bisericuţe (Sfânta Masă din piatră), unde astăzi este aşezată o troiţă. Conform istoricului Nicolae Iorga, prin anul 1631 se găsea, în satul Buduş, un episcop pe nume Benedict. Acesta a condus provizoriu Episcopia Romanului, fiind numit locţiitor de episcop la Roman în anul 1630, continuând să figureze la această episcopie până în anul 1641, după care nu se mai știe nimic concret despre el, considerându-se că s-a retras la Mănăstirea Suceviţa. Conform documentelor, „la 7 mai 1631, Benedict, locţiitorul de episcop al Romanului, găsindu-se în satul Budişor azi Buduş, din apropierea oraşului Bistriţa, scrie lui Martin Budansky, în legătură cu unele treburi ale episcopiei din Roman. Tot din Buduş, ierarhul trimite la Suceviţa pe diaconul Teodor, ocazie cu care dăruieşte mânăstirii un cal” (Revista „Studii Teologice”, Seria II, anul VIII, nr. 7-8, 1956, p. 531-532).
Biserica actuală din Buduș, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost construită în perioada 1903-1907, fiind sfințită în data de 28 octombrie 1907, de către arhim. dr. Miron Cristea, mai târziu primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În anul 1947, biserica a fost reparată și zugrăvită, iar în data de 4 noiembrie 1951 a fost resfințită de vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Colan. În perioada 1981-1984 s-au efectuat alte reparații interioare și exterioare, sfântul lăcaș fiind împodobit cu pictură în tehnica tempera grasă. Pictura bisericii a fost sfințită la data de 1 februarie 1987, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Iustinian Chira, în vremea aceea Episcop-vicar al Eparhiei Clujului.
Între anii 2005-2008, la exteriorul bisericii s-au efectuat lucrări de renovare, înlocuindu-se toată tencuiala, până la cărămidă; s-a zidit un nou pridvor, care a fost pictat; s-a montat instalaţia de încălzire în biserică şi s-au efectuat alte lucrări de întreținere și înfrumuseţare. În data de 22 iunie 2008, lăcașul de cult a fost resfinţit de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
În ultimii ani, din nou au fost realizate lucrări de restaurare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior. A fost înlocuită tabla de pe biserică; s-a montat un sistem de iluminat arhitectural; fundația și scările de la intrare au fost placate cu granit; au fost automatizat clopotele; au fost schimbate toate geamurile; s-a montat un sistem de aer condiținat; au fost schimbate covoarele; a fost refăcut gardul din jurul bisericii și multe altele. Toate aceste lucrări au fost binecuvântate la data de 19 mai 2024, în Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a oficiat Sfânta Liturghie, a sfințit Monumentul Eroilor din cele Două Războaie Mondiale și Capela Mortuară, amplasate în centrul satului, ambele fiind ridicate de Primăria și Consiliul Local al comunei Budacu de Jos.
Din anul 1997 până în prezent, Parohia Ortodoxă Buduș cu filia Budacu de Jos este păstorită de preotul Teofil Moldovan.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului