Încă 13 microbuze electrice destinate transportului elevilor vor ajunge în județul Bistrița-Năsăud, a anunțat, joi, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Cele 13 microbuze vor fi achiziționate prin intermediul unui program derulat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Joi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat un proiect care prevede depunerea unei cereri de finanţare prin AFM în vederea achiziţionării microbuzelor, fiind stabilite și unitățile administrativ-teritoriale care vor primi astfel de autovehicule. Astfel, este vorba despre comunele Nimigea, Șieu-Măgheruș, Chiochiș, Zagra, Sânmihaiu de Câmpie, Spermezeu, Matei, Șieu Odorhei, Șieu, Bistrița-Bârgăului, Negrilești și Șieuț. De asemenea, un astfel de microbuz va fi utilizat pentru transportul elevilor de la școlile speciale din județ.
Cele 13 microbuze vor completa lotul de 25 de autovehicule electrice care vor fi achiziționate prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență și pentru care contractul de finanțare a fost deja semnat.
În total, 38 de microbuze electrice școlare vor ajunge în Bistrița-Năsăud. Acestea vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi. Acestea vor fi echipate cu cele mai înalte standarde de siguranță și confort, oferind elevilor un mijloc de transport sigur și plăcut.