Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-o gospodărie din localitatea Romuli.
La fața locului au intervenit pompierii voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Romuli, în sprijin fiind alocate echipaje de pompieri militari de la Secția Năsăud (echipaj cu autospecială de stingere și echipaj SMURD).
”Incendiul a fost localizat și lichidat în aproape totalitate de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Romuli. Prin intervenția lor promptă au fost salvate lemnăria care are o suprafață desfășurată de aproximativ 200 mp și o serie de utilaje. A ars o bucătărie de vară alipită, pe o suprafață de circa 50 mp. Și de această dată, prin prima intervenție asigurată rapid de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, pagubele materiale au fost limitate considerabil”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind efectul termic la o sobă fără acumulare de căldură, neprotejată față de elemente combustibile.