Un puternic incendiu a izbucnit marți seara la casa parohială din localitatea Liviu Rebreanu.
La fața locului au intervenit trei echipaje de stingere, inclusiv autospeciala de interventie la înălțime și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud.
Când au ajuns la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de circa 200 mp, dar, prin intervenția promptă a pompierilor năsăudeni, focarele au fost localizate rapid, iar interiorul casei și cea mai mare parte parte a podului au fost salvate.
În urma incendiului, un bărbat în vârstă de aproximativ 38 de ani a suferit arsuri superficiale la nivelul capului, a primit asistență medicală din partea paramedicilor SMURD și a refuzat transportul la spital.