Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până miercuri dimineaţa la nivelul întregii ţări.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 10 ianuarie, ora 10:00 – 12 ianuarie, ora 10:00, ”în Oltenia şi sudul Banatului vor fi precipitaţii moderate cantitativ (15 – 25 l/mp), la început predominant sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marţi (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă. În grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent”.
Totodată, precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala local şi în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marţi (10/11 ianuarie) şi pe parcursul zilei de marţi (11 ianuarie), în timp ce pe arii restrânse se va forma polei.
Vântul va prezenta intensificări în est şi sud şi pe arii mai restrânse în zona montană şi în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.
Meteorologii precizează că, în intervalul 11 – 14 ianuarie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în vestul, nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest.