Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteorologică de vreme rea ce intra în vigoare vineri, 1 mai, la orele prânzului şi care vizează majoritatea regiunilor țării.
Astfel, în intervalul 1 mai, ora 12:00 – 4 mai, ora 22:00, ”instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp”, precizează ANM.
În prezent, mai este în vigoare o informare de instabilitate atmosferică, valabilă în majoritatea regiunilor, până joi seara, la ora 22:00. În acest interval, ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă pot depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 l/mp.
ANM mai notează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.